Fenomen al ”angajaților fantomă” pe piața muncii din România. După o zi de muncă, tinerii dispar fără veste
Your browser doesn't support HTML5 video.
Specialiştii în resurse umane îi numesc pe aceşti români ”angajaţii fantomă” sau de tip ”ghost”. Este vorba în special de tineri care după interviuri şi traininguri pur şi simplu nu mai sunt de găsit şi nu se ostenesc să ofere explicații.
Cei de la resurse umane dintr-un call-center din Iaşi spun că găsesc tot mai greu lucrători care să nu dispară de la muncă fără motiv, la scurt timp de la angajare.
Eduard Ioniță, responsabil firmă call-center: "Investim timp, training, pe partea profesională, team-building şi apoi pleacă spre alt call-center fără să ne anunţe. Tinerii între 20-25 de ani au suportul financiar al părinţilor."
Acesta este portretul-robot al aşa-numitului angajat-fantomă, în limbaj de specialitate "de tip ghost". Pleacă de la locul de muncă subit, fără să-şi anunţe angajatorul şi fără să mai răspundă la telefon. Fenomenul este prezent acolo unde oferta generoasă îi încurajează pe tineri să migreze de la o companie la alta, chiar şi la două zile de la angajare.
Dan Zaharia, antreprenor IT: "Tinerii din generaţia Millennials au alte criterii de apreciere a locului de muncă şi stabilitatea nu se află printre ele. Ei vor provocări în carieră, beneficiii."
Sociologii explică fenomenul. În anumite domenii, firmele sunt disperate să găsească angajaţi, iar tinerii îşi permit luxul de a migra.
Profesor Tudor Pitulac, sociolog Universitatea Petre Andrei, Iași: "Acest ghosting este dezvoltat pentru că ei aud că pe piaţa o strategie să îţi creşti veniturile este să îţi schimbi angajatorul. Cât de des permite piaţa. Angajatorii sunt atât de dornici, ca să nu spun disperaţi, să găsească oameni pentru poziţiile libere, încât nu încheie nişte contracte care să îi şi responsabilizeze."
Dar responsabilitatea nu este punctul tare al generaţiei Millennials, spun specialiştii.
Cu fenomenul de ”ghosting” se confruntă angajatorii din IT, din servicii, din comerţ sau turism. Specialiştii în resurse umane spun că o soluţie ar fi ca angajatorii să ceară o recomandare de la ultimul loc de muncă şi, foarte important, să aibă o politică salarială care să-i motiveze pe angajaţii valoroşi să rămână în companie.