Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât costă o casă smart în România. Facturile sunt mult mai mici, iar băncile oferă dobânzi preferențiale

Your browser doesn't support HTML5 video.

Casele proiectate astfel încât să aibă un consum de energie aproape de zero sunt tot mai căutate în țara noastră.  

Asta și pentru că, potrivit Comisiei Europene, începând din 2030 toate clădirile noi şi cele care sunt renovate trebuie să aibă zero emisii de carbon.

Costul unei case cu performanță energetică ridicată este mai mare, dar economiile apar pe parcurs, la facturi. Și pentru clădirile publice și blocurile de locuințe sunt proiecte de reabilitare termică cu bani primiți de la Uniunea Europeană.

O casă pasivă trebuie să fie prietenoasă cu mediul și să aibă costuri mici de întreținere.

Pentru a construi o astfel de locuință este nevoie de izolația termică a fațadelor, acoperișului și fundației, ferestrele să fie cât mai mari pentru lumină naturală, să aibă un sistem inteligent de ventilație, dar și sisteme de încălzire moderne, cum ar fi panourile fotovoltaice. Într-o astfel de casă fac cursuri de laborator studenții de la Facultatea de Electronică.

Citește și
hranitor animale
Gadgeturi pentru animalele de companie. Hrănitor smart pentru câini și pisici, care se poate conecta la Wi-Fi
O casă smart costă și cu 30% mai mult decât una normală

Constantin Ionescu, conf. dr. ing. la facultatea de Energetică: „Această casă este izolată în exterior cu 30 de centimetri de izolație, pe acoperiș 40- este o cutie foarte bine izolată. Ferestrele sunt speciale, cu 3 foi de sticlă. Partea de ventilare pentru a împiedicare orice infiltare de aer care ar duce la creșterea consumului energiei”.

Astfel de construcții stârnesc interes tot mai mare în rândul românilor.

Emilian Grigore, ambasador Romanian Green Building Council: ”Ne gândim la alegerea materialelor, să fie materiale sustenabile, să nu impacteze mediul, să nu degaje dioxid de carbon. Avem după aceea partea de energie din surse regenerabile”.

Costurile pentru o casă inteligentă pot fi și cu 20 chiar 30 la sută mai mari față de una clasică. Însă...

Andrei Botiș, președintele Romanian Green Building Council: ”Pe termen lung, costurile de clădiri verzi sunt chiar mai mici. În primul rând, avem niște costuri de operare mult mai reduse, după aceea putem avea o dobândă preferențială”.

România are alocați 2 miliarde de euro pentru reabilitarea termică a clădirilor 

Pe lângă cei care vor să își renoveze sau să își construiasă singuri o locuință, România are alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență peste 2 miliarde de euro pentru reabilitarea termică a clădirilor.

Această sumă trebuie cheltuită până în anul 2027, dar specialiștii spun că țara noastră nu va reuși să atragă în totalitate aceste fonduri.

Cătălin Lungu, președintele REHVA (Federația Asociațiilor Europene de Încălzire, Ventilație și Aer Condiționat): ”Nu avem suficienți specialiști. Nu există programe de informare la nivelul autorităților publice, nu știu nici în acest moment ce să ceară corect. Ei cer orice, au rămas pe ideea a unui cerificat de urbanism care trebuie să aibă aviz pentru apă, electricitate. Dar când vine vorba de eficiență energetică, acolo lucrurile sunt atât de diluate și amestecate și neînțelese”. 

Din 2021, România trebuie să respecte când sunt construite clădirile standardul NZEB - Nearly Zero Energy Buildings, cu alte cuvinte - clădiri cu consum de energie aproape de zero, iar din 2030 construcția clădirilor vor trebui să respecte un nou concept - 0 emisii de carbon. Este pragul la care tinde Europa pentru a reduce consumul de energie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult