Admiratorii lui Ceaușescu comemorează 30 de ani de la moartea sa: ”Suntem 20 de milioane de proști”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Potrivit imaginilor transmise de Associated Press, oamenii au aprins lumânări și au discutat despre efectele dispariției regimului Ceaușescu.
Unii dintre aceștia s-au arătat nemulțumiți de instaurarea democrației în România, susținând că în vremea comunismului aveau locuri de muncă, spre deosebire de acum.
”Am casă de pe timpul lui! Domnișoară, de 30 de ani trăim în hoție și minciună. O să spuneți, comuniștii au fost răi. Da, dar pe timpul comunismului aveam loc de muncă.” - a spus unul dintre admiratorii soților Ceaușescu, la mormântul acestora.
Un alt bărbat a afirmat că sunt ”20 de milioane de proști în țara asta”:
”E vina noastră, pentru că 1 milion de hoți conduc 20 de milioane de proști. Suntem 20 de milioane de proști în țara asta” - a spus admiratorul soților Ceaușescu.
De Crăciun, românii și-au luat rația de libertate, împușcându-i pe Nicolae și Elena Ceaușescu
În 25 decembrie 1989, exact de Crăciun, în faţa unui Tribunal Militar Extraordinar, la Târgoviște a avut loc procesul intentat de statul român lui Nicolae Ceauşescu, fost preşedinte al României (1974-1989), şi Elenei Ceauşescu.
Cei doi au fost acuzați de ''infracţiune de genocid'', ''subminarea puterii de stat'' şi ''subminarea economiei naţionale''.
În urma sentinţei, cei doi au fost executaţi prin împuşcare în după-amiaza aceleiaşi zile.