Un român din trei are probleme cu somnul. Sfaturi utile de urmat înainte de culcare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Oamenii mărturisesc că adorm greu, ori se trezesc pe timpul nopții. Potrivit specialiștilor, am putea avea un somn mai liniștit dacă am evita înainte de culcare lumina dispozitivelor electronice.
De asemenea, ne recomandă ca în dormitor să nu fie mai mult de 20 de grade. Medicii spun și că cea mai mare problemă rămâne sforăitul.
Cei mai mulți dintre oamenii care au probleme cu somnul merg la medic după nenumărate reproșuri venite din partea partenerilor. Cu toții caută soluții.
Tânără: „Când a băut alcool se întâmplă să sforăie, dar în rest nu”.
R: Și ce faci?
Tânără: „Îl trezesc!”
Femeie: „Am încercat cu naturiste, cu melatonină".
Datele unui studiu recent arată și că un român din trei are o problemă persistentă cu somnul, din diverse motive, și se trezește de mai multe ori pe noapte.
Câte persoane au avut probleme cu somnul în ultima lună· 58% dintre români se trezesc în timpul nopții sau dimineața devreme de mai mult de trei ori pe săptămână
· 35,58% au dificultăți în a adormi în primele 30 de minute
· 33,82% se trezesc în timpul nopții pentru că le este prea cald
· 37,04% se trezesc în timpul nopții pentru a merge la toaletă
sursa: Confort Merino / Centrul de Cercetate și Diagnostic al Bolilor Neurologice
Specialiștii au descoperit că 30% dintre români folosesc medicamente de somn cel puțin o dată pe săptămână. Medicii le recomandă prudență.
Bogdan Mincu, medic primar neurolog: „Când vorbim de medicația asta, de somnifere, ele au potențialul de a da dependență, lucru destul de complicat de rezolvat. Este bine să le luăm doar atunci doar ele pot rezolva problema, nu înainte".
În plus, foarte mulți dintre cei care au participat la studiu au declarat că stau mult pe telefon sau la laptop înainte de a adormi, lucru contraindicat de medici. În schimb, cititul este benefic.
Ce fac românii înainte de a se culca· 70% folosesc telefon/tabletă/laptop
· 60% se uită la TV
· 25% citesc
sursa: Confort Merino / Centrul de Cercetate și Diagnostic al Bolilor Neurologice
Tânără: „În unele zile când sunt stresată îmi e mai greu să adorm și ce încerc să fac în acele zile e să citesc și să evit să stau pe telefon”.
Pe timpul nopții nu ar trebui să avem în dormitor mai mult de 20 de grade Celsius. Asta pentru că atunci când dormim temperatura corpului scade în mod natural. Dacă îl ajutăm din exterior, îi dăm un semnal creierului că e timpul pentru somn. În același timp, contează ca așternuturile și saltelele să fie de bună calitate.
Ce așternuturi folosesc românii· 62,44% așternuturi naturale
· 18% așternuturi sintetice
sursa: Confort Merino / Centrul de Cercetate și Diagnostic al Bolilor Neurologice
Studiul național despre calitatea somnului s-a făcut exclusiv online, în baza unui chestionar la care au răspuns 2.243 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani. Marja de eroare este de plus-minus 3%.