Studiu: Noul coronavirus se poate transmite de la mamă la copil în timpul sarcinii
Concluzia cercetătorilor chinezi se bazează pe un studiu asupra cazurilor a patru nou-născuţi, potrivit Agerpres.
Copiii născuţi în oraşul Wuhan din China au fost aduşi pe lume prin cezariană şi au prezentat simptome uşoare, care nu au necesitat tratament la terapie intensivă.
Autorii studiului admit însă că nu există dovezi directe ale transmiterii verticale intrauterine, infecţii transmise prin placentă, în cele patru cazuri.
Cazurile studiate de medici
Doctor Zhi-Jiang Zhang de la Universitatea din Wuhan, a declarat: "COVID-19 este extrem de contagioasă, iar studiul nostru sugerează că transmiterea intrauterină nu poate fi exclusă, dar că prognosticul este bun atât pentru femeile însărcinate cât şi pentru nou-născuţi".
Zhang şi colegii săi au studiat cazurile a patru bebeluşi care s-au născut între decembrie 2019 şi martie 2020, trei dintre ei fiind separaţi de mame la naştere şi se aflau în izolare când au apărut simptomele.
Doi dintre copii au avut febră, unul a prezentat probleme respiratorii, iar altul a prezentat tuse. Unul dintre cei patru nu a avut simptome. Toţi cei patru nou-născuţi au beneficiat de tratament de susţinere.
Pe baza concluziilor, cercetătorii consideră că riscul de infectare prin alte modalităţi decât transmiterea intrauterină sunt reduse, în pofida faptului că nu au fost identificate urme ale virusului în lichidul amniotic sau sângele din cordonul ombilical.
Infectarea se poate face și după naștere
Echipa a menţionat că nu poate fi exclusă posibilitatea ca nou-născuţii să fie infectaţi în spital la scurt timp după naştere, deşi controalele stricte pentru prevenirea contagierii implementate în timpul naşterii reduc riscul de infectare intraspitalicească.
Noua cercetare urmează alt studiu, publicat luna trecută în jurnalul ştiinţific Jama Paediatrics, în care oamenii de ştiinţă care au studiat cazurile a trei nou-născuţi veniţi pe lume la Spitalul de Pediatrie din Wuhan au concluzionat că nu se poate exclude transmiterea intrauterină a coronavirusului.
Comentând aceste concluzii, profesor Tobias Welte de la Societatea Europeană de Boli Respiratorii, expert în boli infecţioase şi coordonator în cadrul grupului naţional german de intervenţie anti COVID-19 şi care nu participat la acest studiu, a declarat: "Este important să protejăm femeile gravide şi nou-născuţii de infecţie. De asemenea, este important ca orice cazuri de COVID-19 la nou-născuţi să fie consemnate, monitorizate şi tratate rapid şi cu atenţie. În această etapă încă nu ştim dacă există consecinţe pe termen lung ale infecţiei".
Cum sunt afectate femeile însărcinate de noul coronavirus
”Infecția cu noul coronavirus în primul trimestru de sarcină, asociată cu febră mare, înseamnă risc de avort spontan și malformații prin efectul febrei, ca la orice infecție severă”, spune dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie.
Febra este teratogenă, adică produce malformații, nu COVID-19.
În primul trimestru de sarcină știm ca malformațiile fătului sunt produse de cytomegalovirus, dar în acest caz, infecțiile sunt asimptomatice.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!