Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Semnal de alarmă pentru persoanele care sforăie și dorm puține ore pe noapte. Crește riscul de deces

Sforăitul în timpul somnului ar trebui să ne provoace îngrijorări. Un nou studiu a arătat că cei care au probleme atunci când dorm sunt mult mai predispuși să se îmbolnăvească.  

Se pare că cei care sforăie sunt de două ori mai predispuși să facă un accident vascular cerebral, față de persoanele care se bucură de un somn liniștit.

Cercetătorii irlandezi au descoperit că problemele din timpul somnului sunt legate de riscul unui accident vascular cerebral.

Studiul efectuat pe aproape 4.500 de adulți arată, de asemenea, că doi din cinci britanici sforăie, iar unul din cinci nu are parte de nici măcar șapte ore de somn pe noapte.

Dr. Christine McCarthy, de la Universitatea din Galway, a declarat: „Rezultatele noastre sugerează că problemele individuale de somn pot crește riscul de accident vascular cerebral al unei persoane”.

Citește și
Obiceiuri de somn
Obiceiuri sănătoase de somn. Ce să faci să adormi mai repede și să te odihnești mai bine

Aproximativ 100.000 de persoane suferă un accident vascular cerebral în fiecare an în Marea Britanie, conform The Sun.

Studii anterioare arată că somnul insuficient poate crește riscul de accident vascular cerebral, precum și alte afecțiuni, inclusiv boli de inimă și demență.

Cel mai recent studiu publicat în Neurology a analizat modul în care anumite probleme de somn cresc riscul de accident vascular cerebral.

În cadrul studiului, 2.243 de persoane care au suferit un accident vascular cerebral au fost comparate cu 2.253 de persoane sănătoase.

Concluziile studiului

Participanții la studiu au fost întrebați despre obiceiurile lor din timpul somnului: câte ore dorm pe noapte, care este calitatea somnului lor, dacă sforăie și dacă au probleme de respirație în timpul somnului.

Persoanele care dorm mai puțin de cinci ore pe noapte au de trei ori mai multe șanse să sufere un accident vascular cerebral față de persoanele care dorm șapte ore pe noapte.

Cei cu apnee în somn sunt de aproape trei ori mai predispuși să sufere un accident vascular cerebral față de cei sănătoși.

„Intervențiile pentru îmbunătățirea somnului pot reduce, de asemenea, riscul de accident vascular cerebral și ar trebui să facă obiectul unor investigații viitoare", a spus dr. McCarthy.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult