Cum se combat eficient efectele psihologice ale pandemiei. Soluțiile găsite de români
Your browser doesn't support HTML5 video.
Sunt români care și-au regăsit echilibrul în mediul virtual în tot felul de cursuri care i-au ajutat să uite temporar de pandemie ori să își dezvolte noi pasiuni. Psihologii spun că evadarea într-o astfel de lume ține depresia departe.
Specialiștii de la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași au participat la un studiu lansat simultan în 35 de tari din întreaga lume, pentru a vedea cum ne-a afectat, pe toți, epidemia de coronavirus. În România, până acum, peste 2.000 de oameni au completat chestionarul online. 80 % sunt femei.
Dr. Ovidiu Alexinschi, psihiatru Institutul de Psihiatrie Socola Iași: „Datele statistice preliminare din țara noastră arată că 28% dintre respondenți marchează la capitolul de singurătate, accentuarea singurătății, 42% pe anxietate, dar și un procent important, o treime din respondenți pe partea de nervozitate și furie"
Dincolo de terapie, psihologii spun ca pentru a depași toate provocările acestei perioade, cel mai sănătos este sa ne găsim o activitate care sa ne ocupe timpul.
Acești tineri, mulți dintre ei cu slujbe în multinaționale, au ales cursuri de teatru online.
„Eu sunt căpitanul! Sunt cel mai mare! Sunt cel mai tare din parcare! Sunt căpitanul!" își interpretează un actor de ocazie rolul.
Te ajută în primul rând să ieși din zona de confort, facem și chestii practice, chiar dacă sunt în online, am făcut tot felul de jocuri. Ai o activitate, uiți puțin de perioada în care ne aflăm.
Cu doi copii mici acasă, Cristina și-a regăsit echilibrul în sport și în cursuri de gătit online. De altfel, unele dintre cele mai căutate, în ultimele luni.
Cristina Nestorov: „Mi-am dat seama că ori mă culc pe o ureche și stau și mănânc mult, nu mă mișc, sau fac ceva productiv pentru mine și mă ajută să mă simt și mai bine. Ai altă energie și alt tonus, mai ales în situații din astea, care sunt complet diferite cum suntem obișnuiți, a fost un mare ajutor."
Cursurile de limbi străine sunt și ele foarte căutate în această perioadă. Mihai învață olandeza.
Mihai Mărcuț: „Am descoperit nişte melodii în olandeză şi mă simţeam că nu le ştiu deloc. E clar că într-o oarecare măsură te şi ajuta să te destresezi în perioada asta." Românii au încercat să găsească răspunsuri şi în cărţile de dezvoltare personală.
Laura, manager editură: „Legat de cărţile de dezvoltare personală, am remarcat o creştere semnificativă la categoria aceasta, în jur de 100%."
Estimările unei platforme de cursuri online, arată că în 2020, românii au cheltuit în jur de două milioane şi jumătate de euro pentru acest domeniu al dezvoltării personale. Vorbim, în special de cursuri şi seminarii, care se desfăşoară în mediul virtual. Iar pentru anul următor, se aşteaptă o creştere de 30%. Specialiştii spun că vom continua să ne dezvoltăm, în online, şi după ce pandemia va lua sfârşit.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: pandemie , sport , stres , cursuri online
Dată publicare: 22-11-2020 19:55