Campanie împotriva stigmatizării bolnavilor de cancer pulmonar. De la „ai fumat?” la „cum te pot ajuta?”
Campania are ca scop schimbarea percepţiilor şi atitudinilor legate de cancerul pulmonar şi se concentrează pe eliminarea stigmatizării şi învinovăţirii pacienţilor.
„Stigmatizarea implică faptul că unii oameni merită să se îmbolnăvească.
Acest lucru este greşit, pentru că fiecare bolnav merită aceeaşi compasiune şi grijă, fără excepţie. Pacienţii cu cancer pulmonar merită mai mult decât să fie discriminaţi.
Întrebarea potrivită nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu eventualul trecut de fumător al pacienţilor.
Fiecare pacient merită să fie tratat cu aceeaşi compasiune şi susţinere, indiferent de trecutul său.
Campania „Pune întrebarea potrivită" îşi propune să schimbe această perspectivă, de la „ai fumat?" la „cum te pot ajuta?", se arată într-un comunicat transmis luni de FABC.
Principalele obiective ale campaniei includ reducerea stigmatizării, educarea publicului cu privire la complexitatea cancerului pulmonar, încurajarea empatiei şi a sprijinului faţă de pacienţi, creşterea conştientizării, dar şi promovarea diagnosticării timpurii, pacienţii fiind încurajaţi să se adreseze medicului de la primele semne de îngrijorare şi să efectueze controale regulate.
„Ne dorim ca pacienţii cu cancer pulmonar să fie diagnosticaţi în 45 de zile, nu în 3 - 6 luni, să nu mai fie învinovăţiţi că au fumat şi să fie trataţi în cele mai bune condiţii şi cu cele mai bune tratamente.
Decalajul dintre România şi Europa civilizată în ceea ce priveşte accesul la cele mai noi tratamente şi la cele mai noi investigaţii este de 5 - 6 ani. În continuare vom face presiune constructivă asupra autorităţilor pentru a elimina această discrepanţă dintre noi şi restul pacienţilor europeni şi a avea egalitate de şanse cu aceştia", spune Cezar Irimia, preşedinte FABC, citat în comunicat.
Potrivit statisticilor, în România, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer (12.122 de cazuri pe an) şi este pe primul loc în topul deceselor cauzate de cancer (10.779 decese pe an). Cancerul pulmonar are cea mai ridicată povară a bolii - cei mai mulţi ani de viaţă pierduţi prin decese premature (de trei ori mai mare decât cea a cancerului de sân), iar 75% dintre cazuri sunt diagnosticate în stadii inoperabile ale afecţiunii.