Viorica Dăncilă a explicat de ce a făcut greșeli de exprimare. ”Și poate voi mai face”
"Am fost descumpănită de virulenţa atacurilor lansate asupra mea, dar cu timpul am înţeles un lucru: că cei mai înverşunaţi adversari, care îmi numără virgulele sau greşelile de exprimare, nu au altceva de criticat şi atunci se limitează doar la aceste lucruri", a declarat Dăncilă, la Şcoala Politică de Vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate (OFSD).
Ea a susţinut că nu o să greşească niciodată în deciziile pe care le va lua pentru România şi pentru români.
"Da, poate că am greşit. Este o presiune imensă, este o oboseală imensă. Încerc împreună cu colegele şi colegii din Cabinet să facem cât mai multe lucruri şi poate, de multe ori din neatenţie sau pe fondul oboselii, am făcut greşeli şi poate voi mai face, dar vă asigur de un lucru - nu o să greşesc niciodată în deciziile pe care le voi lua pentru România şi pentru români şi cred că acesta este lucrul important", a spus Dăncilă, potrivit Agerpres.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Agerpres
Etichete: limba romana , viorica dancila , gafa , greseli , exprimare
Dată publicare: 01-09-2018 09:32