VIDEO. Șoșoacă i-a fentat pe cei din Senat. A intrat într-o sală, deși nu i se permitea
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Alături de ea a venit şi soţul ei, care a forţat uşa, împingându-i pe reprezentanţii Senatului.
Senatoarea PNL Alina Gorghiu a cerut sancționarea ei pentru încălcări ale prevederilor regulamentare, inclusiv pentru că instigă la ură în luările de cuvânt, jigneşte şi folosește un discurs xenofob, homofob şi extremist.
Șoșoacă a vrut să participe, marți, la această ședință, ca să se apere de aceste acuzații, însă totul s-a transformat într-un circ, fiind chemată chiar și poliția, la un moment dat.
Ea s-a enervat după ce i s-a interzis accesul pentru că nu avea o mască sanitară de protecție, potrivit normelor de prevenire a cazurilor de îmbolnăvire cu Covid-19, ci purta una de plastic.
Cu toate acestea, Șoșoacă a reușit să-i păcălească pe cei care păzeau sala de ședință. Profitând de un moment de neatenție al acestora, senatoarea a fugit pe ușă, în râsetele jurnaliștilor.
Ea nu a stat prea mult acolo, fiind evacuată după câteva minute.
"Am venit să le dau nişte lecţii de drept constituţional. Este o discriminare ceea ce se întâmplă. Daţi-mi un exemplu de limbaj neadecvat. (...) Există căi de atac", a afirmat ea, înainte de a intra în sala de şedinţă.
După 20 de minute, Şosoacă a părăsit şedinţa Comisiei juridice, reuniunea fiind suspendată.
Ea a explicat că toate discuţiile din comisie "au fost despre mască", însă aceasta nu trebuie purtată "dacă îngreunează respiraţia".
Sursa: Pro TV
Etichete: scandal , senat , Parlament , aur , diana sosoaca
Dată publicare: 13-04-2021 13:52