Surse: Planurile PSD după mitingul diasporei. De ce ar putea convoca Parlamentul
Galerie foto
Social-democraţii nu intenţionează în viitorul apropiat să organizeze un „contra-miting”, afirmă surse din PSD. Momentan, prioritatea coaliţiei de guvernare ar fi să treacă prin Parlament "clarificări" la legea off-shore şi transpunerea în legislaţia românească a celei de-a patra directive europene privind combaterea spălării banilor.
Comisia Europeană a decis în iulie să trimită ţara noastră şi Grecia în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a transpune în legislaţie această directivă.
De altfe, încă de luna trecută Florin Iordache, vicepreşedintele Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, declara că la finalul lui august ar putea fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului, „în ideea că sunt nişte legi care sunt prioritare, cum este cea privind spălarea banilor”.
În ceea ce priveşte legea off-shore, Liviu Dragnea spunea de luna trecută că Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă pentru “clarificarea” acesteia, dar pentru acest lucru este nevoie de convocarea Parlamentului. "Mă interesează ca ceea ce s-a decis politic ca şi principii să fie puse foarte clar şi riguros în formule şi în texte, pentru că este o lege de importanţă uriaşă pentru România şi e bine să nu existe dubii", explica în iulie liderul PSD.
Duminică, Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD spunea că susţine organizarea unui nou miting al PSD, pe modelul celui din iunie. „Preşedintele Dragnea este informat de colegii noştri din ţară, care la rândul lor sunt presaţi de primari, de electorat, de membrii noştri, care mai doresc încă un miting”; a spus Ştefănescu. „În momentul de faţă văzându-se toate aceste atrocităţi, cei care ne susţin au motive să ceară aşa ceva”.
Surse din partid spun însă că în momentul de faţă nu există vreun plan pentru o asemenea manifestaţie şi că ar fi vorba de o iniţiativă izolată.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Pro TV
Etichete: protest , PSD , diaspora , lege , Liviu Dragnea , Codrin Stefanescu , Parlament , miting , sesiune extraordinară , off-shore
Dată publicare: 13-08-2018 11:44