Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Toți parlamentarii PSD și UDMR au semnat moțiunea pentru demiterea Guvernului Orban

Moţiunea de cenzură pe care PSD o va depune în Parlament a fost deja semnată de toţi parlamentarii social-democraţi şi de cei de la UDMR, a anunţat, luni, deputatul PSD Olguţa Vasilescu.

Depunerea acestei moțiuni de cenzură are loc în condițiile în care PSD nu își dorește ca alegerile locale din România să fie organizate în 2 tururi de scrutin.

Întrebată într-o conferinţă de presă, la sediul central al partidului, câte semnături a strâns PSD până în acest moment pentru moţiunea de cenzură, Vasilescu a spus:

"Din câte ştiu eu, toţi colegii noştri au semnat. Şi cei de la UDMR, da. Vor susţine această moţiune de cenzură".

Olguţa Vasilescu a mai spus că social-democraţii vor negocia "cu toată lumea" pentru a strânge numărul de voturi necesar pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată în Parlament.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis a convocat Parlamentul în sesiune extraordinară, pentru alegerea primarilor în 2 tururi

"Toţi parlamentarii care doresc să dea jos acest Guvern, care, iată, în trei luni a reuşit să anuleze toate măsurile bune luate în utlimii ani de zile, toţi parlamentarii care doresc să voteze moţiunea sunt bine veniţi", a menţionat ea, potrivit Agerpres.

Deputatul PSD a afirmat că moţiunea de cenzură nu se va axa doar pe sancţionarea "unui abuz al Guvernului Orban, care doreşte să schimbe regulile în timpul jocului", ci şi pe necesitatea demiterii, ca urmare a proastei guvernări.

"Să nu uităm că de la învestire Guvernul Orban s-a împrumutat cu suma de 20 de miliarde de lei, fără ca aceşti bani să fie direcţionaţi către investiţii, din moment ce şantierele de autostrăzi sunt subfinanţate pentru că nu au mai fost alocate fonduri pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Nu se mai măresc nici veniturile românilor şi se taie toate programele de sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii sau pentru fermieri, care fuseseră introduse de guvernarea PSD.

Să nu uităm şi că ieri, Ludovic Orban şi-a recunoscut intenţia de a nu majora punctul de pensie la 1.775 de lei din luna septembrie, aşa cum este prevăzut în legea pensiilor, aşa cum a recunoscut şi că nu doreşte creşterea alocaţiilor copiilor, creşterea salariilor profesorilor, anunţând chiar şi măsuri dure de austeritate, cum ar fi eliminarea scutirii de impozite la IT-işti", a adăugat aceasta.

Cu toate acestea, președintele Klaus Iohannis nu s-a arătat prea îngrijorat că Guvernul ar putea fi demis.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult