Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ședință cu miză mare la PNL, după scandalul Foișor. ”Cred că domnul Arafat e ușor obosit”

Liberalii discută, luni, în ședința Biroului Executiv al partidului despre situația provocată de scandalul evacuării pacienților de la spitalul Foișor și efectele acestei decizii asupra coaliției de guvernare cu USR-PLUS.

Prim vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a anunțat înaintea acestei ședințe că ”cineva trebuie să ne dea explicații” pentru ceea ce s-a întâmplat vineri seara, când, spune el, ”o țară întreagă a fost șocată de imaginile cu oameni scoși la ora 23.30 de minute la 5 grade”.

”Vom vedea ce s-a întâmplat vineri. În primul rând modul în care funcționează coaliția și ce s-a întâmplat vineri seara, într-un moment în care o țară întreagă a fost șocată de imaginile cu oameni scoși la ora 23.30 de minute la 5 grade - atât erau în București la acea oră - acoperiți doar cu o pătură, în scaune cu rotile, foarte mulți în mașini personale ale aparținătorilor, și nu de salvări. Eu știu că pe zi în București sunt 1000 de apeluri la salvare, știu că sunt supraîncărcate și spitalele și activitatea ambulanței și SMURD-ului, dar cineva trebuie să ne dea explicații” - a declarat Rareș Bogdan.

Liderul PNL s-a arătat nemulțumit și de ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, deoarece, duminică, ”l-a dublat” pe premierul Florin Cîțu, organizând o conferință de presă în același timp cu el.

”Sper ca chestiunea de ieri să fie doar o chestiune de lipsă de comunicare între departamentele celor două instituții, dar nu mi-a plăcut ce am văzut ieri după-amiază și nu am mai văzut asta în istoria recentă a României, ca, în momentul în care primul-ministru al Guvernului face declarații publice foarte importante pentru țară să fie dublate de declarațiile unui ministru.” - a spus Rareș Bogdan.

Citește și
gabriela firea
Gabriela Firea: ”Ce se întamplă cu românii care au nevoie de spitale? Unii mor”

Prim vicepreședintele a aruncat câteva săgeți verbale și la adresa secretarului de stat Raed Arafat, răspunzător de felul în care au fost evacuați pacienții de la spitalul Foișor, despre care a spus că e ușor ... ”obosit”.

De altfel, întrebat de jurnaliști de ce nu a fost chemat, din nou, în ședința PNL ca să dea explicații, Rareș Bogdan a afirmat că aducerea lui Arafat, data trecută, a fost o greșeală.

Rareș Bogdan: ”Domnul Arafat ar trebui să înțeleagă că așa cum are o mulțime de calități nu există oameni care să aibă doar calități. Defectele fac parte din firea lucrurilor și din existența noastră ca oameni pe pământ. Cred că domnul Arafat e ușor tensionat, e ușor obosit și nu ar fi rău să mai exerseze empatia și emoția, pentru că nu suntem roboți.”

Jurnalist: L-am văzut pe domnul Arafat aici, la ședința BEX. Cum de nu îl vedem și astăzi să dea explicațiile nesare.

Rareș Bogdan: ”A fost o greșeală aducerea lui Raed Arafat aici”.

Scandalul de la Spitalul Foișor: imaginea neputinței în România

 

România toată este, în acest moment, ilustrarea neputinței, imaginea bolnavului de COVID în stare gravă, care riscă să piardă lupta cu virusul.

Duminică, 11 aprilie mai erau disponibile 6 paturi la Terapie Intensivă, în țară. Numărul pacienților pentru care fiecare gură de oxigen este esențială a explodat în ultimele 24 de ore.

1.531 de oameni primesc îngrijiri la ATI. Trebuie neapărat să ajungem la cele 1.600 de paturi despre care s-a tot discutat, spune premierul Cîțu, fără a pomeni despre vreun plan.

Premierul Florin Cîțu a vorbit, duminică, despre onoare, și a cerut demisia celor din spatele haosului de la Spitalul Foișor.

Și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a acuzat conducerea că a întârziat nepermis de mult externarea ori transferul pacienților, în vederea transformării unității în spital-suport COVID.

Voiculescu a anunțat că operațiile anulate se vor putea efectua la Spitalul Clinic “Agrippa Ionescu”. Unii pacienți ar vrea, însă, ca intervențiile să fie făcute doar de medicul curant.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult