Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orban: ”Va fi campanie fără adunări publice, fără mitinguri electorale”. Cum se va vota

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seară, că va fi o campanie pentru alegerile locale fără adunări publice, fără mitinguri electorale, cu respectarea măsurilor de protecţie COVID-19.

 

”Am adoptat astăzi în guvern un proiect de lege prin care propunem data alegerilor 27 septembrie. Este adevărat că nu se vor putea organiza adunări publice, mitinguri electorale, normal, dacă se face campanie din casă în casă, candidaţii vor trebui să poarte mască, pentru că în spaţii închise se poartă mască, se va apela la o campanie mai intensă pe media, pe online, că acum online este clar un mijloc de comunicare safe. Trebuie să se adapteze şi candidaţii şi alegătorii”, a afimat prim-ministrul la Digi24.

Orban a adăugat că şi în organizarea secţiilor de vot se va ţine cont de respectarea măsurilor de protecţie COVID-19.

”În organizarea secţiilor de vot, evident, trebuie să iei nişte măsuri legate de numărul maxim de persoane care să intre, se stă la coadă la anumită distanţă, trebuie dezinfectanţi, măşti de protecţie, toate regulile trebuie respectate”, a precizat el.

Citește și
Decizie privind amânarea ratelor. ”Vom ataca orice demers populist”
CCR: Carantina și autoizolarea sunt neconstituționale. Reacția lui Orban

 

Alegerile generale, pe 6 decembrie

 

Prim-ministrul a mai spus că alegerile generale ar putea avea loc pe 6 decembrie.

”Alegerile generale, după opinia noastră, sorocul lor, termenul lor constituţional este pe data de 6 decembrie. E data pe care noi am propus-o, aştept şi punctele de vedere ale altor formaţiuni politice privitor la această dată”, a afirmat Orban.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult