Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă

×
Publicitate

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că este o perioadă extrem de provocatoare în ceea ce priveşte securitatea euroatlantică şi a subliniat că Spania are o contribuţie consistentă şi concretă în a întări Flancul estic al NATO.

Nicuşor Dan a efectuat o vizită la Centrul de Instruire Întrunită "Getica" de la Cincu, Braşov, împreună cu Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei.

"Trecem printr-o perioadă extrem de provocatoare în ceea ce priveşte securitatea europeană şi euroatlantică. Vă mulţumesc, Majestate, şi cu această ocazie, pentru că Spania are o contribuţie consistentă şi concretă în a întări Flancul estic al NATO. Prezenţa trupelor spaniole în România care fac parte din acest grup de luptă arată angajamentul Madridului pentru a descuraja orice ameninţare asupra acestei stabilităţi regionale", a spus Nicuşor Dan la Centrul "Getica" de la Cincu.

Şeful statului le-a mulţumit militarilor spanioli pentru efortul pe care îl fac alături de ceilalţi militari aflaţi la Cincu pentru a creşte nivelul Grupului de luptă din România şi pentru contribuţia continuă pentru postura de descurajare în zona Mării Negre.

Citește și
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern

Mesaj de unitate pentru o Europă mai sigură

"Doar împreună putem fi mai eficienţi şi mai determinaţi în a asigura un mediu stabil şi de securitate în a dezvolta societăţile noastre democratice. Împreună vom face Europa mai sigură", a mai spus preşedintele Nicuşor Dan.

El a afirmat că o "legătură vitală" este reprezentată şi de comunitatea de români din Spania.

"Peste un milion de concetăţeni se află în ţara dumneavoastră şi contribuie la viaţa socială şi economică a Spaniei. Vă mulţumesc, Majestate, pentru sprijinul continuu acordat acestei comunităţi şi sprijinul autorităţilor spaniole pentru a acorda respectul şi suportul pe care îl merită românii", a afirmat şeful statului.

Nicuşor Dan a subliniat că vizita Regelui Spaniei reflectă relaţiile bilaterale aprofundate bazate pe prietenie, solidaritate euroatlantică şi valori democratice comune.

"Vă mulţumesc pentru susţinerea dumneavoastră! Vă urez bun venit călduros în România! (...) Vizita dumneavoastră arată un mesaj de prietenie şi unitate între naţiunile noastre şi am încredere că relaţia dintre România şi Spania va continua să se dezvolte în spiritul unei cooperări spre viitor", a evidenţiat Nicuşor Dan, care a adresat şi câteva cuvinte în limba spaniolă.

Regele Spaniei: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, Spania şi România reconfirmă ferm Parteneriatul strategic

Spania şi România reconfirmă "ferm" Parteneriatul strategic în situaţia actuală, a declarat, marţi, Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, care a evocat şi contribuţia comunităţii de români în ţara sa.

Suveranul vizitează, alături de preşedintele României, Nicuşor Dan, Centrul de Instruire Întrunită "Getica", unde se află Grupul de Luptă al NATO, care cuprinde şi militari spanioli.

Aceasta este prima vizită a unui şef de stat în România după ce Nicuşor Dan şi-a preluat mandatul.

El a mărturisit că Spania şi România "împărtăşesc multe legături".

"În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă, însă noi, Spania şi România, reconfirmăm ferm Parteneriatul nostru strategic, aşa cum a fost el stabilit 2013, pe cea mai puternică legătură: cea dintre popoarele noastre. Mă gândesc la vasta comunitate de români din Spania, peste jumătate de milion de oameni membri complet integraţi în societatea noastră, care iau parte la activităţile cotidiene şi care contribuie la prosperitatea noastră şi care ajută la consolidarea legăturilor noastre culturale şi socio-economice la cel mai înalt nivel", a spus Regele.

Suveranul a evocat viziunea comună a României şi Spaniei asupra Uniunii Europene, anume "iniţiativa şi convingerea de care ţările noastre dau dovadă în construirea continuă a acestui proiect măreţ şi unic şi empatia noastră comună privind atâtea subiecte".

Totodată, a evidenţiat şi implicarea militară spaniolă în România, în context aliat, printre care misiunile de poliţie aeriană şi participarea la Grupului de Luptă condus de Franţa.

Potrivit Regelui Spaniei, în ce priveşte Grupul de Luptă de la Cincu, "impactul este evident în ceea ce priveşte securitatea, pregătirea şi crearea unor legături profesionale de nepreţuit între armatele ţărilor aliate".

"Legăturile formate aici vor rezista, sunt sigur, de-a lungul carierelor militarilor noştri. Este un nou mod de a construi Europa", a completat suveranul.

Regele Felipe al VI-lea a reiterat angajamentul ţării sale faţă de Ucraina.

"Aici, în România, o ţară care simte în fiecare zi efectele războiului din Ucraina, după invazia Rusiei, vreau să reafirm hotărârea Spaniei de a continua sprijinul nostru pentru poporul ucrainean, în apărarea principiilor şi valorilor fundamentale pe care cu toţii le împărtăşim ca europeni", a arătat suveranul spaniol. 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern

"Dacă va fi nevoie, schimbăm lăutarul". Este refrenul cântat la unison, zilele acestea, de Sorin Grindeanu și Claudiu Manda, cu referire la Ilie Bolojan.

Anunțul președintelui Nicușor Dan despre ”Consiliul pentru Pace”, propus de Trump, care ar costa România un miliard de dolari
Anunțul președintelui Nicușor Dan despre ”Consiliul pentru Pace”, propus de Trump, care ar costa România un miliard de dolari

Președintele Nicușor Dan a anunțat, marți, că ”salută” inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind formarea unui așa numit ”Consiliu al Păcii” pentru conflictul din Gaza și pentru ”alte provocări globale majore”.

Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor
Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor

Primarul Buzăului, Constantin Toma, afirmă că dacă primarii din ţară vor fi consultaţi cu privire la proiectul de buget pe anul 2026, va cere ca banii plătiți de cetăţeni în plus la taxe şi impozite să rămână la bugetele locale.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.