Ministrul Muncii promite că în România nu vor fi măsuri de austeritate: ”Sunt excluse”
Recent, Germania a aprobat un plan special pentru a face economie la energie şi pentru a combate creşterea costurilor energetice.
De asemenea, Franța pregătește un plan de măsuri drastice de economisire a energiei, prin care ar putea ar putea interzice inclusiv disputarea meciurilor în nocturnă, "din această iarnă". Preşedintele Emmanuel Macron i-a atenţionat pe francezi în legătură cu "marea schimbare" ce va veni odată cu toamna, prin "sfârşitul abundenţei", "al evidenţelor" şi "al lipsei de griji".
Întrebat de jurnaliști într-o conferință de presă dacă România își permite măsuri precum majorarea salariilor bugetarilor în 2022, care tocmai a fost adoptată în Guvern - în timp ce se pregătește și majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 - ministrul a susținut că ”aici este vorba de o ... filosofie”.
Reporter: Ce v-a spus ministrul Finanțelor? Ne permitem? În această perioadă, știm, coaliția de guvernare caută soluții să găsească bani ca să deconteze prețurile la energie, undeva la 16 miliarde. Vă întreb dacă ne permitem aceste miliarde în plus pentru salariile bugetarilor.
Ministrul Muncii, Marius Budăi: ”Aici este vorba de o filosofie în a conduce când ești la guvernare. Într-o perioadă grea ca acuma, măsurile de austeritate sunt excluse. Măsurile de austeritate au demonstrat în 2010 că sunt o cale cu totul și cu totul eronată. Nu au adus decât lucruri negative. Nu vom pica în aceeași capcană, Guvernul este aici și este obligat să găsească soluții”.
Va fi criză economică în România? Ne așteaptă o iarnă greaNe așteaptă o iarnă grea, avertizează experții în energie, îngroziți de prețurile cu care se tranzacționează, acum, electricitatea.
Joi, 25 august 2022, prețul la bursă pentru energia de a doua zi a depășit în anumite intervale orare chiar și 700 de euro pe mega-watt oră.
În comparație cu alte țări, România are aproape cea mai scumpă energie electrică din Europa, iar prognozele nu sunt deloc bune.
Deocamdată, prețurile la energie pentru consumatorii casnici au fost plafonate de Guvern. Însă creșterea prețurilor de tranzacționare poate influența negativ cheltuielile de producție, de pildă, iar asta va duce automat la scumpiri în lanț.
Sursa: Pro TV
Etichete: energie , romania , preturi , criza economica
Dată publicare: 26-08-2022 12:32