Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Marcel Ciolacu: ”Şandramaua pierzătorilor se va prăbuşi asurzitor în doar câteva luni. PSD nu va vota niciodată acest Guvern”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că social-democraţii nu vor vota niciodată Guvernul propus de coaliţia de centru-dreapta pe care îl numeşte "al menţinerii României în criză, al subdezvoltării, al prăduirii naţionale".

 

"Şandramaua pierzătorilor se va prăbuşi asurzitor în doar câteva luni. Foamea de funcţii a lui Orban şi Barna a învins interesul pentru soluţiile reale de a scoate România din criza sanitară şi economică. Nişte hiene politice care nu vor face nicio reformă! Un premier de paie ţinut în lesă de Orban. Şi doi vicepremieri care aveau nevoie de nişte birouri, că de coordonat nu vor coordona nimic", a scris Ciolacu pe Facebook.

El a adăugat că PSD nu va vota niciodată "acest guvern al menţinerii României în criză, al subdezvoltării, al prăduirii naţionale".

"Totuşi, preşedintele Iohannis doarme liniştit când ştie că peneliştii săi au dat pădurile României pe mâna celor care cumpărau Ardealul şi fugeau cu el în spate?!", a mai spus liderul PSD.

Citește și
Lunatic, trandafiri
O trupă a debutat cu o piesă anti PSD. Clipul formației Lunatic, ”Trandafiri”, are succes

 

9 ministere la PNL, 6 la USR-PLUS și 3 ale UDMR

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat vineri că PNL, USR PLUS şi UDMR au convenit asupra structurii Guvernului şi a funcţiilor de conducere din Parlament.

El a arătat că viitorul Guvern va avea doi vicepremieri şi 18 ministere, din care 9 vor fi conduse de reprezentanţi ai PNL, 6 de reprezentanţi ai USR PLUS şi 3 de reprezentanţi ai UDMR.

PNL ar urma să deţină ministerele Apărării, de Externe, Finanţelor, de Interne, Educaţiei, Energiei, Agriculturii, Culturii şi Muncii, USR PLUS - Justiţiei, Transporturilor, Sănătăţii, Fondurilor Europene, Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, iar UDMR - ministerele Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Tineretului şi Sportului.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult