Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prima reacție a lui Dragnea după scandalul din Parlament: ”Ăsta este Iohannis, zapciul”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a avut o primă reacție după scandalul mare care a avut loc miercuri în Camera Deputaților, unde opoziția a forțat demiterea sa din funcția de președinte al acestui for legislativ.

Declarațiile au fost LIVE pe www.stirileprotv.ro și pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV.

El l-a acuzat pe președintele României, Klaus Iohannis, că ar fi pus la cale această încercare a opoziției de a-l demite pe el, pe Liviu Dragnea, de la șefia Camerei Deputaților.

”Ăsta este stilul lui Iohannis, a luat cu japca și casele din Sibiu, așa vrea să ia și aceste instituții care îl deranjează, pentru că are atitudini dictatoriale și vrea o putere absolută. Deci ăsta este președintele nostru, Iohannis zapciul.” - a spus Dragnea.

Afirmațiile sale vin la scurt timp după ce Olguța Vasilescu a afirmat că - în timpul scandalului din Camera Deputaților - deputatul PNL Nicolae Neagu i-ar fi cerut președintelui de ședință, Florin Iordache, să elibereze scaunul de la prezidiul Camerei Deputaților și să vorbească la telefon cu președintele Klaus Iohannis.

De asemenea, Dragnea a spus că scandalul de miercuri din Camera Deputaților a fost ”o încercare de a lua cu japca instituțiile statului”.

”Astăzi am văzut încă o încercare disperată și eșuată, bineînțeles, de a prelua cu japca o instituție a statului. Așa au vrut să ia cu japca și Guvernul și vor în continuare să-l ia cu japca. Vor să ia cu japca Parlamentul României. Japca înseamnă dincolo de lege și forțând legea. Și vor să ia și România.” - a spus Dragnea.

Sinteza declarațiilor președintelui PSD Liviu Dragnea:

- Astăzi am văzut încă o încercare disperată și eșuată, bineînțeles, de a prelua cu japca o instituție a statului. Așa au vrut să ia cu japca și Guvernul și vor în continuare să-l ia cu japca. Vor să ia cu japca Parlamentul României. Japca înseamnă dincolo de lege și forțând legea. Și vor să ia și România.

Ăsta este stilul lui Iohannis, a luat cu japca și casele din Sibiu, așa vrea să ia și aceste instituții care îl deranjează, pentru că are atitudini dictatoriale și vrea o putere absolută. Deci ăsta este președintele nostru, Iohannis zapciul.

- O coincidență în care nu crede nimeni, chiar astăzi doamna Mihălcescu a fost chemată la DNA. Ca să rămână doar domnul Pirtea, profesor respectabil, să rămână singurul care să conducă ședința.

- E un plan făcut de domnul Marian Neacșu cu doamna Raluca Turcan, se și lăudau cu asta, că e un plan de Oscar.

- O să vedem dacă am pierdut majoritatea parlamentară. Eu zic că nu.

- Sunt mulți care sunt plecați din țară, alții sunt pe holuri pe aici, iar la unii nu a funcționat butonul.

- Ne tot amenință cu această moțiune de cenzură. Când o s-o depună? Să o depună.

- Am auzit și chestia cu bărbăția. Văd că mulți se joacă cu cuvântul ăsta. Nu poți să supui la vot ceva ce încalcă legea. E o lege care trebuie respectată. Doar ca să dăm satisfacție unora? Niciodată.

 - E clar că asta vrea Iohannis. Am înțeles că la Transporturi e blocaj de mâine.

- La ora la care vorbim acum nu știu de nicio ordonanță.

-  Am mai spus opinia mea despre asta (amnistie, n.red.) Am mai spus-o public să se găsească o modalitate de a repara toate nedreptățile din această țară.

- De ce să nu semneze pentru mircea Drăghici? Că s-au fabricat iar niște dosare pentru el și Olguța Vasilescu? Păi au apărut în presă. 

Miercuri, în Camera Deputaților a avut loc un circ de zile mari, după ce liberalii au cerut revocarea președintelui Liviu Dragnea și chiar au ales un nou președinte de ședință din partea PNL.

”Noul” președinte a anunțat demiterea lui Liviu Dragnea, precum și a lui Florin Iordache, cel care a condus lucrările Camerei.

Înlocuirea celor doi nu este, evident, recunoscută de către social-democrați, care au acuzat opoziția că a făcut doar o mascaradă.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult