Klaus Iohannis: Le cer guvernanților mai puține dispute și mai mult dialog. Suntem tot mai aproape de normalitate
Your browser doesn't support HTML5 video.
UPDATE 19.00 Președintele Klaus Iohannis le-a cerut guvernanților ”mai puține dispute și mai mult dialog” și să ”găsească cele mai bune soluții care să răspundă nevoilor cetățenilor”.
”Au misiunea să rezolve crize în paralel cu reforme importante și să nu creeze crize”, a spus Iohannis.
”Coaliția a trecut printr-un moment mai dificil. Nu trebuie să tratăm acest episod decât altceva decât este, iar răspunsul a fost unul bun. Liderii coaliției au dat dovadă de maturitate și responsabilitate și am încredere că vor continua să rămână la fel de uniți. Prioritatea 0 e acum lupta cu pandemia și salvarea vieții cât mai multor români”, a declarat șeful statului.
”Este o provocare complexă pentru toată lumea. Nu doar pentru medici, aflați în prima linie, dar și pentru tot restul societății, care continuă să respecte măsurile de prevenție. Sunt sute de mii de români afectați economic, sunt zeci de mii de firme care au probleme, sistemul de educație trebuie să se adapteze permanent din cauza pandemiei”, a completat Iohannis.
Iohannis: Vă îndemn, dragi români, vaccinați-vă!
Potrivit șefului statului, ”actuala majoritate este cea mai bună opțiune pentru România și avem obligația să găsim împreună modalitățile pentru a livra reformele promise. Aceste reforme nu trebuie niciun moment abandonate, indiferent cine deține un portofoliu sau altul”.
”În acest moment, trebuie să gestionăm cât mai bine epidemia. Însă, dincolo de măsurile de protecție, dincolo de restricțiile inevitabile pentru a reduce aglomerările și mobilitatea, și care dau deja rezultate, cea mai sigură cale de a stopa răspândirea acestui virus este vaccinarea. Avem deja modelul de succes al țărilor care au reușit să atingă un nivel suficient de imunizare a populației și au început să relaxeze din ce în ce mai mult măsurile”, a declarat Klaus Iohannis.
”Suntem și noi tot mai aproape de acel moment în care vom putea să revenim la normalitate, să organizăm concerte, spectacole, să redeschidem industria ospitalității, iar românii să aibă o vară liniștită, să poată merge în siguranță în concediu în țară sau în străinătate. Singura condiție este continuarea vaccinării la cote ridicate. Asta vă îndemn, dragi români, folosiți toate facilitățile, fie prin platforma de vaccinare, fie prin centrele mobile ori cele care vor fi organizate de companii, vaccinați-vă! Haideți să facem tot ce ține de fiecare dintre noi pentru a avea o vară cu cât mai puține restricții, în care să putem, în sfârșit, să relaxăm măsurile de până acum”, a concluzionat președintele.
Sursa: Pro TV
Etichete: incendiu , klaus iohannis , spital , sanatate
Dată publicare: 21-04-2021 19:10