Firea: ”Primăria Capitalei a achiziționat 4 aparate de testare PCR” a coronavirusului

62117755
Facebook.com

Primăria Capitalei a anunțat, luni, că a achiziționat 4 aparate de testare PCR și un extractor ARN, care cresc foarte mult capacitatea de testare a cazurilor de coronavirus în București.

 

Potrivit unui anunț făcut de primarul general Gabriela Firea, două dintre aceste aparate se află la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale” Victor Babeș”.

De asemenea, celelalte două aparate au fost cumpărate de Institutul de Boli Infecțioase “ Matei Balș”.

”Pentru că tot s-a discutat în aceste zile de capacitatea pe care o au spitalele, de a testa foarte mult, iată că noi am mărit capacitatea în Municipiul București cu 4 noi aparate. Și în plus de aceste 4 aparate noi, și un extractor. Iată că am crescut viteza de testare, precum și capacitatea, de 8 ori. Cred că acest lucru trebuie să-l cunoască cetățenii, pentru că sunt eforturi ale Primăriei Capitalei. Și de asemenea, vreau să transmis mesajul că sub nicio formă nu sunt lăsate deoparte categoriile prioritare la testare, și mă refer la persoanele care se află în carantină, care s-au întors din zonele roșii: din Spania, din Germania, din Italia și din alte țări, precum persoanele care prezintă simptome, precum și cele care s-au întâlnit deja cu alte persoane care s-au întors din zonele roșii. De asemenea, și cadrele medicale. Toate acestea sunt prioritățile noastre.” - a spus Firea, într-o transmise pe Facebook.

Citește și
Dominic Fritz respinge acuzațiile PSD: „Bolojan a făcut mai multe concesii PSD-ului decât USR-ului”
Dominic Fritz respinge acuzațiile PSD: „Bolojan a făcut mai multe concesii PSD-ului decât USR-ului”

Anterior, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Primăria Capitalei, managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel, anunţa că în Bucureşti va fi testat un eşantion de 10.500 de persoane, în cadrul unui studiu ştiinţific pentru depistarea celor infectaţi cu noul coronavirus, din dorinţa de a preveni astfel formele severe de boală.

Streinu-Cercel a subliniat că în lipsa screening-ului, formele uşoare pot să treacă nedetectate, generând formele ulterioare de infecţii severe.

Potrivit Agerpres, el a mai precizat că ministrul Sănătăţii şi-a acordat avizul pentru acest proiect şi a subliniat că este vorba despre un studiu "cu valoare ştiinţifică", nu despre o simplă testare. Totodată a menţionat că în Bucureşti există 188 de persoane diagnosticate pozitive, dintre care 116 în Sectorul 2; 6 în Sectorul 3; 11 în Sectorul 4; 3 în Sectorul 5; 14 în Sectorul 6; 24 în Sectorul 1.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Dominic Fritz respinge acuzațiile PSD: „Bolojan a făcut mai multe concesii PSD-ului decât USR-ului”
Dominic Fritz respinge acuzațiile PSD: „Bolojan a făcut mai multe concesii PSD-ului decât USR-ului”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că premierul Ilie Bolojan a făcut mai multe concesii social-democraţilor decât USR şi de aceea consideră că afirmaţia PSD că Bolojan este premierul USR-ului este mai degrabă un joc retoric decât realitate.

Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Proiectul a fost declarat constituțional după cinci amânări.

Traian Băsescu: Liderul PSD își sabotează propriul premier. ”Grindeanu dă din gură, Bolojan aduce bani în țară”
Traian Băsescu: Liderul PSD își sabotează propriul premier. ”Grindeanu dă din gură, Bolojan aduce bani în țară”

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că ”nu este posibil” ca PSD să ameninţe cu ruperea Coaliţiei sau cu demiterea premierului în timp ce Ilie Bolojan se află la Bruxelles pentru a negocia ca România să piardă cât mai puţini bani din PNRR. 

Recomandări
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar

Ministrul Apărării, Radu Miruță, anunță că a descoperit o serie de nereguli în instituțiile subordonate.

Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel
Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel

 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa şi Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah.

Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO
Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO

Cel mai mare tunel rutier din țară, aflat în construcție pe traseul unei autostrăzi în vestul țării, prinde contur.