Cum se pregătește Guvernul pentru iarna grea. Surse: ”Rabla” la becuri și preț plafonat la lemne
Joi, la Palatul Victoria, liderii coaliției guvernamentale PSD-PNL-UDMR s-au întâlnit și au discutat despre măsurile care vor fi aplicate în perioada următare.
Astfel, aceștia au discutat și despre ajutorul pe care îl primesc oamenii pentru a-și cumpăra lemnele de foc și, potrivit unor surse, au stabilit plafonarea la 500 de lei a metrului ster timp de șase luni.
De asemenea, s-a mai decis și interzicerea temporară a exporturilor de lemne, iar persoanele vulnerabile vor primi ajutor de încălzire ca până acum.
”Rabla la becuri”În ceea ce privește criza din energie, mesajul autorităților este ca populația, dar și instituțiile statului să reducă risipă.
Astfel, la nivelul Ministerului Mediului s-ar fi discutat despre înlocuirea becurilor cu filament în instituții și la sediul firmelor, dar și la consumatorii casnici.
La nivelul instituțiilor, fiecare minister are timp până săptămâna viitoare să vină cu o propunere. În locuințele cetățenilor, fiecare își gestionează consumul și, de aceea, Ministerul Mediului trebuie să găsească o soluție astfel încât să-i ajute să înlocuiască becurile. Conform surselor citate, propunere s-ar putea concretiza într-un program de înlocuire a becurilor vechi, de tip .. ”rabla”.
În ceea ce privește reducerea cu 10% a consumului de energie, cerută de Comisia Europeană, deocamdată, guvernanții români se pare că nu au o soluție pentru a regla consumul la orele de vârf.
Ordonanța Guvernului privind energiaSursele politice mai spun că ordonanța pe energie va fi modificată în Parlament astfel încă calculul să nu mai fie raportat la aceeași lună a anului trecut, ci să se facă o medie a acelui luni, dar din ultimii trei ani
De exemplu, factura din luna august 2022 va reprezenta o medie a facturilor din august 2021, august 2020 și august 2019.