Cum a reușit Gabriel Oprea să revină în PSD într-o funcție mare, după eșecul lui Dăncilă
Galerie foto
Astfel, potrivit declarațiilor lui Dăncilă, Gabriel Oprea este acum vicepreședinte al PSD și membru al Comitetului Executiv Național al partidului, potrivit unui protocol de colaborare.
Dăncilă a spus, duminică, faptul că PSD a semnat 5 protocoale de colaborare cu diferite sindicate, iar unul dintre acestea este al militarilor, condus de Oprea.
"Noi am făcut protocol de colaborare cu sindicatele, cu CNSLR Frăţia, cu Uniunea Poliţiştilor şi Militarilor, am făcut cu mai multe sindicate, iar, prin aceste protocoale pe care le-am semnat, liderii sindicatelor respective fac parte din Comitetul Executiv Naţional. (...) Toţi liderii de sindicate au funcţie de vicepreşedinte la nivel de Comitet Executiv Naţional. Am făcut cu cinci sindicate, deci avem cinci vicepreşedinţi", a spus Dăncilă.
Gabriel Oprea: „Nu am venit la ciolan, am venit la greu”
Ulterior, Gabriel Oprea a postat pe pagina sa de Facebook o reacție, în care spune că „a venit la greu, să ajute”.
„Apartenenţa mea la Partidul Social Democrat este una firească. Am fost invitat să revin în PSD, iar dorinţa mea este să sprijin militarii şi poliţiştii, din orice perspectivă.
Nu am venit la ciolan, am venit la greu, să ajut şi cred că trebuie să fim uniţi pentru a fi puternici, să construim, să întărim, să strângem rândurile, nu să distrugem.
Cred că Partidul Social Democrat are nevoie acum de unitate, are nevoie să-şi adune forţele şi să se pregătească temeinic pentru a câştiga alegerile importante de anul viitor. Pentru aceasta, cei din PSD au nevoie să înţeleagă cu adevărat ce i s-a întâmplat partidului în ultimii ani şi să pună capăt dezbinării.”
Retragerea din viața politică a lui Gabriel Oprea
După cazul polițistului Bogdan Gigină, care a murit în timp ce îl escorta pe Gabriel Oprea, care era vicepremier la acea vreme, Oprea s-a retras pentru un timp din viața politică, inclusiv de la conducerea UNPR, partid pe care l-a fondat chiar el.
Gabriel Oprea a fost și președinte al PSD Ilfov, însă a demisionat în ianuarie 2009, după ce social-democrații - conduși de Mircea Geoană - i-au retras sprijinul politic în ceea ce privește ocuparea funcției de ministru al Administrației și Internelor.
10 ani mai târziu, în iunie 2019, Gabriel Oprea a înființat Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, scopul acestei asociații fiind de a asigura ”sprijin moral și material militarilor care vor face parte din această structură”.
Apoi, în 22 noiembrie 2019, Uniunea Militarilor si Polițiștilor a anunțat că sprijină alegerea Vioricăi Dăncilă ca președinte al României, decizie care a fost luată în urma semnării unui protocol de colaborare.
”Protocolul subliniază faptul că președintele PSD, doamna Viorica Dăncilă, nu consideră pensiile militare ca fiind pensii speciale, ci ocupaționale. Partidul Social Democrat nu va accepta ca pensiile acestei categorii de personal să fie tăiate prin modificări legislative. De asemenea, PSD s-a angajat să susțină în Parlament revenirea la prevederile inițiale ale Legii 223/2015, promovată și susținută de generalul Gabriel Oprea, în calitate de vicepremier pentru securitate națională, asumată de PSD, votată de Parlament si promulgată de președinte.” - se arată într-un comunicat al Uniunii lui Oprea - însă nu spune nimic despre faptul că protocolul prevede și numirea lui Gabriel Oprea în funcția de vicepreședinte al PSD.
Primul lider care a criticat revenirea lui Oprea în PSD a fost Gabriela Firea. Ea a spus, luni, că se delimitează de "impunerea" intrării în Comitetul Executiv al partidului, fără votul explicit al membrilor, a unor persoane pe motiv că acestea "nu mai conduc partide, ci... sindicate".
La rândul său, secretarul general al PSD, Mihai Fifor, i-a dat dreptate lui Firea și a afirmat că reconstrucţia formaţiunii nu poate începe cu oameni care "nu mai au nimic de a face cu ceea ce ar trebui să devină acest partid", precizând că este nevoie de "o garnitură politică nouă".
Sursa: Agerpres, Pro TV
Etichete: alegeri prezidentiale , PSD , viorica dancila , protocol , gabriel oprea
Dată publicare: 25-11-2019 15:51