Codrin Ştefănescu și Eugen Nicolicea, huiduiţi la PSD Sibiu: "Huooo! Partid de hoţi". VIDEO
Incidentele au avut loc în faţa sediului filialei PSD Sibiu, unde cei 3 lideri au susținut o conferință de presă.
Potrivit News.ro, protestatarii le-au strigat "Hoţii", "Partid de hoţi şi de mafioţi" şi i-au întrebat dacă nu se simt deloc vinovaţi pentru oamenii care au murit "din cauza recursului compensatoriu".
Protestele au fost organizate de comunitatea "Vă vedem din Sibiu", iar la un moment dat, când Codrin Ştefănescu s-a îndreptat spre grupul de protestari, un bărbat i-a reproşat: "De ce instigi la violenţă?".
Un alt bărbat l-a întrebat pe Trif de ce îl jigneşte pe preşedinte. "L-am cunoscut pe taică-tău, mi-e ruşine cu tine", i-a spus acesta liderului PSD Sibiu.
De asemenea, reprezentanţii PSD au fost întrebaţi de oameni dacă nu se simt "deloc vinovaţi de sângele oamenilor care au murit din cauza recursului compensatoriu".
La un moment dat, Codrin Ştefănescu a încercat să li se adreseze protestatarilor: "Fraţilor...", însă aceştia i-au replicat: "Nu eşti frate cu nimeni!".
Ulterior, oamenii au început să scandeze "PSD, ciuma roşie", iar Ştefănescu şi Trif s-au îndepărtat, împreună cu cei care îi însoţeau.
Momentul huiduielilor poate fi văzut și în înregistrarea video de mai jos, de la minutul 45.00.
În urmă cu câteva zile, Eugen Nicolicea a fost scuipat și înjurat de un protestatar, iar Codrin Ștefănescu a fost insultat. Incidentele au avut loc la Drobeta Turnu Severin.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: News.ro
Etichete: Sibiu , proteste , PSD , Codrin Stefanescu , eugen nicolicea
Dată publicare: 21-01-2019 16:34