Cine se înfruntă la alegerile din Deveselu, unde a fost votat un primar deja mort
Your browser doesn't support HTML5 video.
Bărbatul s-a prăpădit de COVID înainte de locale, însă, fiind foarte iubit în comunitate, oamenii au decis, totuşi, să pună ștampila pe numele lui. Evident, mandatul nu a fost validat. Acum, lupta se anunţă aprigă între actual viceprimar, şi băiatul fostului edil. Şi, deşi sunt rude apropiate, niciunul nu vrea să cedeze.
Mormântul lui Ion Aliman, fostul primar din Deveselu, a devenit de mai bine de un an loc de pelerinaj. Iubit de oameni, bărbatul s-a stins însă la doar 57 de ani după ce s-a infectat cu COVID-19.
Decesul fostului edil a avut loc înainte de alegerile locale dar oamenii l-au votat tot pe el, spun ei, în semn de respect. Alţii susţin însă că totul s-a făcut ca să nu câştige un candidat de la un alt partid. Oricum ar fi, alegerile au fost invalidate, iar acum la Deveselu candidaţii bat în lung şi în lat uliţa comunei.
Lupta principală se dă între doi pretendenţi: actualul viceprimar Nicolae Dobre, din partea PSD, şi fiul fostului edil Marius Aliman, susţinut de PNL, cu toate că tatăl său fusese ales în mai multe mandate tot pe listele PSD. Cei doi sunt şi rude. Viceprimarul este vărul fostului edil şi unchiul celui care candidează acum împotriva sa.
Băiatul fostului primar este căpitan în cadrul Autorităţii Navale Române şi susţine că vrea să ducă mai departe proiectele tatălui său.
Marius Aliman, candidat Primăria Deveselu: „În ultimele momente ale tatălui meu în care am discutat mi-a spus să am grijă de familie și de cetăţenii acestei comune. Candidez din suflet, pentru a face ca tatăl meu de acolo de sus să vadă că se pot face lucruri."
Verişorul fostului primar, şi unchiul adversarului său mai tânăr de acum, Nicolae Dobre, este de meserie poștaș iar în trecut a lucrat ca bucătar şi sudor. Acum este viceprimar şi crede că merită să conducă primăria din Deveselu.
Nicolae Dobre, candidat Primăria Deveselu: „Familia e familie, competiția e competiție. I s-a întins o mână să intre în echipă, nu a fost de acord. A considerat că este mai bună varianta actuală, să intrăm în competiţie."
Despre rivalitatea dintre cei doi se discută aprins la câmp sau la o şezătoare în faţa porţii.
Marius Aliman, candidat Primăria Deveselu: „Acum 2-3 săptămâni i-am întins mâna de 2-3 ori, însă dumnealui mi-a întors spatele!"
Nicolae Dobre, candidat Primăria Deveselu: „El e omul destul de învăţat. Să aibă capul pe umeri!"
În cursa pentru primăria din Deveselu s-au mai înscris încă cinci candidaţi.
Şi în comuna Sadova, din judeţul Dolj, urmează alegeri locale. Primarul a murit la câteva ore după ce a fost ales. În locul lui va candida... fiul. De asemenea, în oraşul Filiași, primarul a fost declarat incompatibil iar acum pentru funcţia de edil şef candidează...tatăl său.
Iar în judeţul Prahova, fostul primar din comună Șotrile, condamnat pentru pornografie infantilă, candidează din nou.