Dăncilă, după CEx PSD: Sunt hotărâtă să candidez la șefia partidului pentru că pot să aduc echilibru
Galerie foto
Social-democraţii au discutat în această şedinţă despre Congresul partidului din data de 29 iunie, despre modificarea statutului partidului, despre programul politic şi candidaţii la şefia PSD.
Potrivit unor surse din interiorul partidului, gruparea lui Paul Stănescu, împreună cu Marcel Ciolacu, a dorit amânarea Congresului anunțat pentru data de 29 iunie. Propunerea a fost respinsă.
Ora 15:10 Declarațiile președintelui interimar al PSD Viorica Dăncilă după CEx.
Da, eu sunt hotărâtă să candidez, dar aceasta nu împiedică alţi colegi sau alte colege să candideze. Sunt hotărâtă să candidez pentru că eu cred pot să aduc echilibrul în acest moment, pot să aduc consens şi pot să am o abordare care să unească organizaţiile PSD, şi să dea un impuls fiecăruia ca să ne mobilizăm pentru alegerile prezidenţiale. Pentru că eu chiar cred că pot face acest lucru, iar dincolo de persoane este important ceea ce putem să facem în perioada următoare, astfel încât PSD să câştige alegerile. Eu nu voi merge cu o echipă, nu voi veni în faţa congresului să spun: 'Eu candidez la preşedinţia partidului în condiţiile în care preşedintele executiv este X, secretarul general este Y', pentru că această abordare mi s-ar părea o abordare incorectă faţă de toate colegele şi toţi colegii mei. Lista este deschis şi am aceeaşi susţinere pentru toţi colegii şi toate colegele. Eu am vorbit în numele meu şi sunt convinsă că cei care vor candida şi la preşedintele partidului şi la preşedinte executiv şi la secretar general sunt oameni de valoare şi care pot face faţă cu succes acestor funcţii", a declarat Viorica Dăncilă la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD
Este adevărat că ați prezentat un sondaj conform căruia PSD a scăzut sub 20%?
- Am spus că s-ar putea ca în sondaje să avem mai puțin de 20-23%, important e cum vom acționa pentru că nu vrem o scădere
- O sa facem focus-groupuri să vedem unde s-a greșit, vom face o analiză în fiecare oranizație de partid, nu pentru a scancționa, ci a ne putea să ne repliem, să luam cele mai bune decizii astfel încât să câștigăm încrederea electoratului
Cine vor fi cei sondați pentru prezidențiale?
- Fiecare coleg sau colegă care își exprimă dorința de a candida vor spune în fața CEx național, vom face sondaje și cel care va fi cel mai bine plasat și va avea votul congresului va fi cel care va reprezenta PSD la prezidențiale
Mai rămâne varianta unui candidat comun cu ALDE?
- Nu am discutat despre acest lucru, vom discutat tot în CEx național. Acu am discutat despre moțiune și congresul din 29 iunie
Sunteți decisă să candidați la șefia PSD?
- Da, eu sunt hotărâtă să candidez, pentru că eu cred că pot să aduc echilibru în acest moment, pot să am o abordare care să unească organizațiile PSD și să dea un impuls pentru a ne mobiliza pentru alegerile prezidențiale
Ora 14:00 Paul Stănescu a cerut amânarea congresului, dar nimeni nu s-a raliat cu fermitate la această idee.
În ședință, Niculae Bădălău a avut un conflict cu Robert Negoiță, în contextul rezultatului alegerilor.
Iar Viorica Dăncilă a prezentat un sondaj cu PSD în scădere după alegeri, în care PSD a ajuns sub 20%.
Ora 12:00 Gabriela Firea a ținut să transmită un mesaj colegilor reuniți joi în ședința CEx al PSD în care se decide soarta congresului din 29 iunie. Aflată la Londra, Gabriela Firea a postat pe Facebook câteva fotografii și hastagul ”ma voi intoarce”
Ora 11.20: Declarații Robert Negoiță:
- "Nu mă interesează să candidez la nimic", a spus Negoiţă înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, întrebat dacă la congres are de gând să candideze pentru o funcţie de conducere în partid.
- Întrebat cum vede o echipă de conducere a PSD formată din Viorica Dăncilă, Niculae Bădălău și Marian Oprișan, Robert Negoita a raspuns: "Un coșmar. Scenarii putem să ne imaginăm multe, acesta este într-adevăr de coșmar".
- „În acest moment, PSD are probleme de rezolvat în interior și de răspuns la întrebarea de ce cetățenii României au devenit atât de pesimiști referitor la guvernarea PSD.”
Ora 11:13: Declarații Gabriel Zetea:
- Eu am susținut și în CEX-ul anterior că avem nevoie de un congres extraordinar pentru schimbarea statutului care să declanșeze alegeri în organizații și abia apoi congres pentru alegerea conducerii centrale.
Ora 11:10: Declarații Dumitru Buzatu:
- Congres extraordinar pentru modificarea statutului, alegeri în filialele locale și apoi alegerea conducerii centrale. Un congres extraordinar nu-l putem ocoli, decât dacă vrem să lucrăm pe baza aceluiași statut. N-aș putea să vă spun acum, înaintea CEX, care va fi soluția și nici nu vreau.
- Cu toții ne supunem deciziilor CEX pentru că așa e statutar. Votul va fi dat după ce vom cântări toate argumentele din dezbatere
Ora 10:55: Declarații Viorica Dăncilă:
- Nu există șanse să se amâne congresul, categoric nu. S-a luat o decizie în Comitetul Executiv, deciziile luate sunt decizii luate, deci ele nu se modifică sub nicio formă. Un partid serios este un partid care-şi respectă deciziile.
Ora 10:45: Declarații Marian Oprișan:
- Românii care trăiesc în străinătate sunt foarte importanți. Există deja o lege a votului prin corespondență, ea trebuie extinsă pentru toate tipurile de alegeri
- Noi trăim într-o eroare fundamentală, am auzit cerându-se demisia ministrului de Externe sau Interne. De alegerile din străinătate sunt responsabili ambasadorii.
Marţi, social-democraţii s-au întâlnit în Biroul Permanent Naţional, unde au luat o serie de decizii care urmează să fie validate joi de CExN.
"Am discutat astăzi despre moţiunea de cenzură, am discutat despre organizarea Congresului din data de 29, luna aceasta. Am vorbit despre modificarea statutului şi am făcut un grup de lucru care să lucreze la programul politic al partidului şi bineînţeles un grup de lucru care presupune o cooperare foarte strânsă între Guvern şi Consiliul Naţional referitor la programul de guvernare, la priorităţile noastre, precum şi stabilirea unui calendar de implementare a acestora. Toate acestea vor fi validate în cadrul Comitetului Executiv Naţional, care va avea loc joi, la ora 11,00", a precizat preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat deja că vrea să candideze la şefia PSD la Congresul din 29 iunie.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: PSD , viorica dancila , Comitetul Executiv Național
Dată publicare: 13-06-2019 15:06