Celulă de criză pentru situația din Afganistan. Iohannis cere implicarea Forțelor Aeriene pentru evacuarea românilor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Președintele României, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan.
Această decizie a fost luată la propunerea prim-ministrului Florin Cîțu, având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetățenilor români aflați încă în această țară, precum și evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituționale convocate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
”Președintele României a fost permanent informat cu privire la evoluția situației din Afganistan de către MAE și celelalte instituții care fac parte din Celula de criză interinstituțională, care își desfășoară activitatea în regim permanent pentru analizarea evoluțiilor și propunerea adoptării demersurilor concrete necesare. România va continua activ consultările și coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliații din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluțiilor, a efectelor lor și pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atât în formatele regulate, cât și în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe ai UE de marți, 17 august, sau reuniunea de urgență a Consiliului Nord-Atlantic din aceeași zi” - se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
La rândul său, premierul Florin Cîțu a declarat că 35 de cetățeni români trebuie ajutați să plece din Afganistan, astfel că a discutat deja despre acest subiect cu președintele Klaus Iohannis.
Deocamdată nu se știe dacă românii vor fi evacuați din Afganistan cu un avion românesc sau cu unul al NATO.
”Am avut o discuție cu domnul președinte referitor la situația de securitate din Afganistan. Știți foarte bine, pe 13 august MAE a ridicat nivelul de alertă la maxim, imediat pentru Afganistan. În acest moment mai sunt 35 de cetățeni români în acea zonă. I-am propus domnului președinte să trimitem un avion pentru a-i aduce acasă. În acest moment avem două variante pe care lucrăm: un avion care va fi în colaborare cu NATO, care trebuie să plece în curând, sau un avion al nostru care merge direct acolo” - a declarat Cîțu.
De altfel, premierul a făcut apel la toți Românii care se mai află în Afganistan să contacteze misiunea diplomatică a României din Pakistan.
”Pe această cale aș vrea să transmit tuturor românilor care mai sunt acolo și nu au contactat misiunea noastră diplomatică din Pakistan să o facă cât mai repede. În acest moment, v-am spus, nivelul de alertă este maxim, părăsiți imediat zona. Nu sunt din cadrul ambasadei, sunt și de la ONU și din mediul privat, sunt mai multe persoane. Au fost 60, mai sunt 35. Sunt în siguranță în acest moment, ținem legătura cu toți, dar repet, noi am făcut toate demersurile în acest moment, am luat decizia să trimitem un avion oricum acolo, cel mai rapid s-ar putea să fie împreună cu NATO, vom vedea. Dacă este varianta NATO, românii vor fi aduși până în Georgia.” - a spus Cîțu.
Întrebat de jurnaliști dacă România va spori măsurile de securitate de la granițe, ca urmare a valului de cetățeni afgani care vor să scape de talibani, premierul a declarat că eventuale decizii vor fi anunțate.
”Există o celulă de criză în acest moment, făcută la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale și celelalte instituții. Este în funcțiune în acest moment. Orice alte decizii vor fi comunicate” - a mai declarat șeful Guvernului.
Talibani sunt la putere în Afganistan. Președintele a fugit
La aproape 20 de ani de la debutul războiului din Afganistan, militanţii talibani au preluat din nou controlul capitalei Kabul.
Guvernul susţinut de coaliţia condusă de Statele Unite s-a prăbuşit, preşedintele afgan a fugit din ţară şi mii de oameni se tem acum pentru vieţile lor.
Statele vestice au petrecut toată ziua de duminică şi o bună parte din noapte transportându-şi personalul şi cetăţenii de la ambasade pe aeroportul din Kabul, transformat într-o fortăreaţă.
Mii de localnici panicaţi, colaboratori sau angajaţi ai coaliţiei, au luat cu asalt aeroportul, cu speranţa că vor prinde un loc într-unul dintre avioanele care părăsesc ţara.
La lăsarea serii, coloanele de talibani au intrat din toate părțile în capitala afgană, fără nicio opoziție. Președintele afgan Ashraf Ghani a fugit din țară în cursul zilei, iar palatul prezidențial a fost ocupat de militanți înarmați.
Recomandările MAE pentru românii din AfganistanMAE și celelalte instituții care fac parte din Celula de criză interinstituțională vor acorda tot sprijinul misiunii Forțelor Aeriene Române, dispusă de președintele Klaus Iohannis, la propunerea prim-ministrului Florin Cîțu, pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan.
MAE reamintește că începând cu data 13 august a.c. a fost ridicat nivelul de alertă pentru Afganistan la cel maxim (Pericol major - Părăsiți imediat țara – https://www.mae.ro/node/56387). MAE reiterează cu acest prilej și recomandarea fermă ca cetățenii români să evite orice deplasare în Afganistan.
MAE precizează că la nivelul Ambasadei României la Islamabad, care asigură reprezentarea țării noastre în relația cu Afganistanul, își înregistraseră prezența 60 de cetățeni români cu activități în Afganistan ca angajați ai Delegației UE în această țară, ai Misiunii ONU de Asistență în Afganistan (UNAMA), respectiv ai unei companii de securitate și unui ONG. La momentul accelerării deteriorării situației de securitate, o parte dintre acești cetățeni români părăsise deja teritoriul afgan pentru efectuarea concediului de odihnă. De asemenea, 11 cetățeni români, angajați ai Delegației UE în Afganistan, au fost recent evacuați, aceștia aflându-se în acest moment la Doha și urmând a-și continua călătoria spre România imediat ce vor fi îndeplinite toate procedurile specifice.
Astfel, din datele deținute de MAE, în Afganistan se află în momentul de față 35 de cetățeni români, în principal personal de securitate angajat de UNAMA, respectiv de o companie de profil. MAE, prin Ambasada României la Islamabad, a menținut și menține legătura cu cetățenii români în toată această perioadă.
În cazul în care se mai află cetățeni români în Afganistan care nu au contactat încă misiunea diplomatică a României din Pakistan, MAE recomandă ferm ca aceștia să se adreseze urgent Ambasadei României la Islamabad şi să comunice coordonatele proprii pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Islamabad +92 51 8441476, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice +92 311 4469900.