Ce va face președintele Klaus Iohannis timp de 2 zile în Azerbaidjan. Discuții ”aprofundate despre dezvoltarea cooperării”
Prima vizită externă de anul acesta a lui Klaus Iohannis va avea loc în Republica Azerbaidjan, unde președintele României va sta două zile.
Potrivit programului oficial, publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale, primul eveniment din cadrul vizitei are loc joi, la ora 15.00, ora României, când Iohannis va fi primit de către președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, la Palatul Prezidențial Zuğulba.
După ce cei doi președinți vor sta de vorbă, vor avea loc declarații de presă comune.
Apoi, președintele Iohannis are program liber.
În ziua a doua a vizitei oficiale din Azerbaidjan, Klaus Iohannis se va trezi dimineață, pentru că la ora locală 10.00 va participa la ”deschiderea oficială a Reuniunii ministeriale a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze.”
Apoi, la ora locală 11 va depune o coroană de flori la ”Monumentul Eroilor” - acesta fiind și ultimul eveniment din cadrul programului oficial al vizitei de 2 zile în Azerbaidjan.
Ce va discuta Iohannis cu președintele azer? ”Despre dezvoltarea cooperării bilaterale””În cadrul consultărilor politice de la Baku, cei doi Președinți vor discuta aprofundat despre dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii precum energie, transporturi, comerț, investiții, digitalizare, agricultură, educație și cultură.
În continuarea discuțiilor de la București, din luna decembrie 2022, va fi evaluat stadiul implementării proiectelor de interconectare regională precum cablul submarin de transport pentru energie electrică și va fi abordată inițierea de proiecte similare în domeniul digital. Un alt subiect de discuții vizează extinderea cooperării privind inițiativele strategice între Europa și Asia Centrală, folosind rolul de punți de legătură al României și al Republicii Azerbaidjan.
Cu prilejul participării la deschiderea oficială a Reuniunii ministeriale a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, Președintele Klaus Iohannis va exprima solidaritatea și angajamentul țării noastre pentru asigurarea securității energetice europene prin extinderea cooperării cu partenerii din regiune și diversificarea surselor și rutelor de transport pentru resursele energetice” - se arată în comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale.