Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Actorii și-au mutat scena pe internet. Din ce bani trăiesc în această perioadă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu teatrele închise de aproape două luni, actorii României au fost nevoiți să se reinventeze, iar unii au și reușit.

Au milioane de noi spectatori pe rețelele de socializare ori pe canalele video și chiar interacționează cu ei.

Este o nouă forma de divertisment, așadar fiți alături de ei, pentru că au nevoie.

Aceasta este o emisiune de pamflet, așa că tratați-o ca atare. Personaje principale: Marius Manole și Ilona Brezoianu.

Marius Manole: ”Pandemia asta ne-a arătat că putem face și alte lucruri, putem să ne reinventăm, așa că împreună cu colega Ilona ne-am găsit locul pe net și am început să facem de capul nostru o emisiune de pamflet. Vorbim vrute și nevrute, aducem și invitați”.

 

Citește și
Ce opțiuni au părinții care nu pot sta acasă cu copiii pe perioada verii. Școlile de vară, în discuție
Ce opțiuni au părinții care nu pot sta vara acasă cu copiii. Școlile de vară, în discuție
”Toți am înghețat la domiciliu”

 

În fiecare seară, de la ora 21.00, Marius și Ilona sunt urmăriți de sute poate chiar mii de ”congelați”, așa cum și-au numit ei spectatorii online. Au și o explicație.

Marius Manole: ”Congelați suntem cu toții acum, toți am înghețat la domiciliu, am înghețat viața tot, parcă suntem într-o așteptare”.

Emisiunea este de fapt un exercițiu de improvizație, fără un scenariu bine stabilit, așa cum se întâmplă pe scenă.

Marius Manole: ”Aici ne-am luat libertatea să nu avem niciun scenario, să nu avem niciun subiect”.

Emisiunea se transmite live pe Youtube, tot aici oamenii pot dona pentru cei doi actori. În paralel, Marius Manole are și un alt proiect, un serial online care se numește ”Discutabil”. 

Soluțiile creative găsite de actori pentru a bucura în continuare spectatorii sunt dintre cele mai diverse: lecturi online, spectacole care se transmit pe internet ori provocări. Aici capul răutăților este Pavel Bartoș.

Așa l-am surprins pe Pavel în propiul lui studio de acasă. Înconjurat de reflectoare în dreapta camerei și de jucăriile fetiței în stânga, Pavel stă de vorbă de aici cu prietenii lui pe canalul de Youtube unde s-au abonat până acum aproape 50.000 de oameni.

Pavel Bartoș: ”Mi-am dat seama că oamenii vor ceva pozitiv, vor ceva care să-i facă să zâmbească. Sunt un om actor fiind care iubește interacțiunea cu publicul și a trebuit să mă readaptez și eu. Am lansat în primul rând provocări muzicale pentru prietenii mei, nu avem pretenția de ”Vocea României”, dar vrem să ne simțim bine”.

 

Sute de mii de abonați pe Youtube

 

Iubit pentru rolul din ”Las Fierbinți” sau pentru spectacolele de stand up comedy, Mihai Bobonete vorbește cu oamenii tot online, în emisiunea ”Miejii Nopții”.

Mihai Bobonete: ”La miezul nopții e o emisiune pe care o fac cu Constantin Diță, facem un late night vorbind cu oamenii, la început vorbeam cu oamenii panicați și erau surprinsi prin străinătate și vorbeam cu ei, apoi am extins la invitați, acum avem și entertainment, intră în direct și ne simt așa cum suntem noi, Bobonete și nu Geani din serial și ei se bucură”. 

Emisiunea se transmite pe canalul ”dabravo”, marțea și joia. Are 250.000 de abonați pe Youtube acum.

Au început cu o înregistrare făcută din ușa toaletei de acasă ori din mansarda pe beznă, iar acum Bobonete și Constantin Diță filmează cu camere profesioniste, au editori și regizori.

Mihai Bobonete: ”Suntem obișnuiți cu o rutină în a livra o comedie și venind această pandemie în care ești obligat acasă, da, ne-a ajutat treaba asta, ca pe sportivi antrenamentul, am găsit o formă prin care să vorbim cu oamenii, să facem și puțin umor”.

 

”Proviziile nu știu cât mai ajută”

 

Și Dana Rogoz ori Oana Pelea publică pe Youtube ori pe paginile de Facebook videoclipuri în care citesc poezii sau povești pentru copii.

Ana Odagiu ori Vlad Logigan au găsit resursele necesare de a le furniza oamenilor energie bună și zâmbete. Vlad face parodii pe Instagram și Youtube, iar Ana postează o dată la două zile filmulețe haioase.

Vlad Logigan: ”Acum încerc să-mi mențin creativitatea, optimismul, făcând filmulețe comice, parodii în primul rând, că mă distrez eu și doi că oamenii se bucură”.

”Reporter: Financiar cum vă susțineți? Ana Odagiu: Nu știu să răspund la asta. În perioada asta trăiesc din banii făcuți în turnee și ar cam trebui să ne apucăm de treabă, pentru că proviziile nu știu cât mai ajută”.

Și teatrele de stat ori independente transmit în această perioadă spectacole pe internet.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult