De ce a câștigat Noah Lyles aurul la 100 m, la 5 miimi de locul 2. Fanii insistă că jamaicanul Thompson a fost „jefuit”
Galerie foto
Lyles a trecut linia de sosire în 9,784 secunde şi a câştigat medalia de aur, Kishane Thompson din Jamaica fiind la cinci miimi de secundă în urmă, cu argintul obţinut în 9,789. Fred Kerley din SUA a cucerit bronzul în 9,81.
Jamaicanul Oblique Seville a ocupat locul al optulea cu timpul 9.91.
Toţi participanţii la această finală au terminat cu timpul sub 10 secunde, ceea ce reprezintă o premieră.
Ce a declarat Noah Lyles după ce a câștigat aurul olimpic"Nu am simţit că am câştigat această cursă, am dat 100%, dar am simţit că nu am atacat la momentul potrivit, am crezut că am făcut-o prea devreme. În plus, de pe culoarul meu, eram prea departe pentru a vedea exact ce a făcut Kishane Thompson. A fost un moment nebunesc, chiar am crezut că a câştigat. Chiar m-am dus la Kishane şi i-am spus: "Amice, cred că asta e pentru tine". Când mi-am văzut numele pe ecran, a fost incredibil.
Sunt mândru că am făcut asta împotriva unor atleţi atât de rapizi, în cea mai mare cursă din lume, pe cea mai mare scenă din lume. Mă pregătesc de ani de zile. Drumul a început în 2021 cu medalia de bronz de la Tokyo, când mi-am spus că trebuie să mă schimb şi să evoluez.
Fiecare campionat este diferit, iar eu nu voiam să mă mai simt la fel. La Budapesta, în 2023 (campion mondial la 100 m, 200 m şi 4x100 m, n.r.), am fost cel mai rapid şi favorit, dar în acest an, rivalii mei erau pregătiţi.
Mă simt împlinit doar acum, când am această medalie de aur în mâinile mele. Am muncit din greu din 2021. Acum sunt campion olimpic, nu doar campion mondial, ci şi cel mai rapid om din lume", a declarat Lyles.
Fanii olimpici au rămas nedumeriți de victoria dramatică a lui Noah Lyles în finala probei de 100 de metri, după ce sprinterul american a învins-o pe jamaicana Kishane Thompson la limită.
Ce au declarat fanii olimpiciSportivul în vârstă de 27 de ani a câștigat proba emblematică de atletism de la Paris duminică seară cu doar cinci miimi de secundă în ceea ce a fost una dintre cele mai strânse confruntări pe 100 m din toate timpurile, cei opt alergători fiind separați de doar 0,12 secunde.
Telespectatorii au apelat la rețelele de socializare pentru a-și exprima confuzia cu privire la modul în care a fost decis câștigătorul, după ce finala s-a desfășurat la photo finish, lăsându-i pe sprinteri cu o așteptare chinuitoare pentru a vedea cine a câștigat.
„Nu înțeleg regulile, dar jamaicanul a ajuns primul”, „Trebuie să fie capul primul pentru a câștiga? Piciorul lui Thompsons este clar peste”, „Aceste reguli să fie blestemate”, „Thompson a câștigat de data asta”, au spus fanii.
Explicația specialiștilorÎn imagini se vede cum sportivul jamaican este primul care trece linia cu piciorul, în fotografia „decisivă” se observă că americanul „a pus pieptul înainte”, lucru care determină cu adevărat cine câștigă o cursă.
Mulţi s-au dus cu gândul la fotbal ca la o referință apropiată la acest caz, în contextul în care în acest sport este offside dacă atacantul îl depășește pe fundaș cu orice parte a corpului cu care poate juca mingea.
În atletism, însă, pieptul este cel care contează, astfel că Noah Lyles a devenit în premieră campion olimpic la suta de metri, potrivit eurosport.