Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noi detalii despre schimbările din învățământ. Nu se vor încheia medii după fiecare modul

Your browser doesn't support HTML5 video.

Noua structură a anului școlar 2022-2023, care prevede împărțirea acestuia în cinci module, nu înseamnă că elevii vor avea mediile încheiate la finalul fiecărui modul.  

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a oferit noi informații despre schimbările care se fac în sistemul de educație în cadrul ”Interviurile ȘtirilePROTV.ro”, într-o discuție cu corespondentul PRO TV Roxana Hulpe.

Sorin Cîmpeanu: ''S-a indus o idee falsă referitor la posibila obligație de a încheia medii după fiecare dintre cele cinci module de învățare, total fals. Nu vor fi încheiate medii pe fiecare dintre cele cinci module de învățare. Se poate încheia o medie și la finalul celor două module de învățare, ori una ori două, dar în niciun caz cinci medii''.

 

Citește și
maia-sandu
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova: Vom continua să optăm pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul nostru

Pe de altă parte, întrebat cum vede posibilitatea ca unele școli să înceapă cursurile mai târziu de ora 8, pentru a evita aglomerația în trafic, Sorin Cîmpeanu spune că susține și va încuraja acest demers.

Roxana Hulpe: Se va schimba orarul elevilor de începere a orelor? - toți în același timp la ora 8 dimineata, când se creează haos în trafic, dar care afectează și performanța elevilor? Acum, când programul adulților este mult mai flexibil, mai ales după pandemie?

Sorin Cîmpeanu: ”Din punctul meu de vedere, ca ministru al Învățământului, acest lucru trebuie să fie susținut. Sunt școli în care se învață în două-trei schimburi, din păcate - aici ești obligat, pentru că trebuie să valorifici durata întregii zile, dar acolo unde se îinvață într-un singur schimb, da, acolo școlile au libertatea - și inspectoratele școlare -, iar eu, ca ministru, susțin acest lucru - să își adapteze programul orar.”

 

Roxana Hulpe: Deci ar putea decide să ajungă oricând, între 8 și 10 la școală…

Sorin Cimpeanu: ”Nu uitați însă, că într-o clasă cu 30 de elevi, părinții vor avea așteptări și dorințe diferite - unii vor vrea să înceapă la 8, la 9 sau la 10. Acest lucru va putea fi decis la nivelul fiecărei școli. Și da, încurajez aceste lucruri.”

Pe de altă parte, ministrul Educației a precizat că profesorii vor avea libertatea de a organiza orice evaluări, chiar și sub denumirea de teze.

 

“Tezele și-au pierdut relevanța. Lăsăm libertatea fiecărui cadru didactic să efectueze evaluările periodice, uniform distribuite pe întreg anul școlar”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul a adus și precizări legate de vacanța “flexibilă” de la finalul modului 3, al cărei interval va putea fi ales de fiecare inspectorat în parte, într-una din săptămânile 2,3 și 4 ale lunii februarie.

După ce criterii va fi ales intervalul de vacanță, dar și când va fi schimbată programa școlară 2022-2023, aflați în interviul VIDEO integral cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult