Interviu cu Gabriel Liiceanu despre umor și viață: ”Știți care este portretul ideal al unui președinte?”

Galerie foto

Prima parte a discuției a plecat de la cea mai nouă lansare de carte a lui Liiceanu, care se numește ”Ludice. Exerciţii de umor criptic”.

Este o carte cu texte amuzante, iar autorul a recunoscut că, traiectoria pe care el a parcurs-o în ultimii 40 de ani - când a plecat de la teme extrem de serioase și a ajuns la cele umoristice - este una ”destul de ciudată”.

Citește și

Ryan Holiday, despre fake news: „Mass-media a devenit disperată după click-uri”

Gabriel Liiceanu: ”Recunosc că am parcurs o traiectorie destul de ciudată. Un om care începe cu o carte despre tragic și, iată, după 40 de ani, ultima apariție este una în care face pariul cu comicul, care e foarte greu, pentru că foarte mulți îl pierd. Cel mai greu e, după cum spune un autor, să-i faci pe oameni să rîdă, decât să plângă.”

De altfel, discuția dintre Vitalie Cojocari și Gabriel Liiceanu a început prin rugămintea adresată cunoscutului filosof de a spune un ... banc. Iar răspunsul a venit imediat: ”Vă spun cel mai scurt banc din lume. Sunteți pregătit? Un om avea un bumerang și nu putea scăpa de el.” - a spus scriitorul.

Cu toate acestea, Gabriel Liiceanu recunoaște faptul că este mult mai greu să-i faci pe oameni să râdă atunci când citesc un text, spre deosebire de momentul în care li se povestește ceva.

Vitalie Cojocari: De ce este greu să-i faci pe oameni să râdă în scris?

Gabriel Liiceanu: ”Nu m-am gândit .. Uitați, mi-ați pus o întrebare care mă blochează. Pentru că nu se reduce totul la un banc. Este o construcție pe care o faci de-a lungul a zeci și zeci de pagini și se pune problema să ții ștacheta care provoacă râsul tot timpul sus. N-ai voie să dai bări. Un autor comic bun, el trebuie să fie la înălțimea comicului tot timpul. Cititorul trebuie să-și păstreze măcar zâmbetul interior pe întregul parcurs al lecturii.”

Filosoful Gabriel Liiceanu a povestit și despre un moment petrecut la începutul anilor 2000, când internetul în România era la început, iar oamenii foloseau destul de intens forumurile, unde aveau loc tot felul de discuții, pe teme diferite.

El și-a adus aminte că, la un moment dat, a fost ”hăituit” de câțiva ”forumiști răi”, dar care erau ”extrem de inteligenți” și care erau umiți de faptul că el nu duce o viață ”mizeră”, asemenea lui Diogene.

”Erau câțiva forumiști răi, dar care erau extrem de inteligenți și mă hăituiau spunând, aha, critica rațiunii pure cu parfum de cristale Swarowski. Deci ei plecau de la prejudecata că un om care face filosofie trebuie să fie neapărat - și de asta le-am fost recunoscător - puneau în circulație imaginea filosofului: mizer, auster, care nu mănâncă, care umblă ca un Diogene, desculț, în zdrențe, care nu are nimic omenesc în el, n-are pofte, iubiri, nu iubește, nu-i plac femeile, et cetera. Ori nimic din toate astea nu era adevărat. (...) Nu, un om care face filosofie cu adevărat trebuie să simtă tot ce simt oamenii, să se bucure de pomi, de păsări, de bunurile vieții, să cunoască toate sentimentele oamenilor, să trăiasca ca oricare om, pentru ca să poată să intre în dialog cu el și să spună lucruri care îl privesc.” - a povestit filosoful în interviul acordat Pro TV.

Inevitabil, discuția dintre filosof și jurnalist a alunecat și spre aspectele actuale ale vieții din România, respectiv în zona politică, mai ales că tocmai am avut parte de două tururi de scrutin pentru alegerea președintelui României.

Iar Gabriel Liiceanu are în vedere o anumită imagine atunci când este întrebat despre portretul ideal al unui președinte de țară.

”Știți care este portretul ideal al unui președinte? În clipa în care începi să păstorești destinele a 20 de milioane de vieți, viața ta nu mai are nicio valoare. Niciuna! Inclusiv îți e egal dacă mori sau nu, slujind 20 de milioane. Trebuie să-ți dedici viața lor. Puterea nu o ai ca să te uiți în oglindă, să te simți măreț că păstorești un popor. Puterea o ai ca să-l ajuți, să-i faci bine cu orice preț.

Deci când i se taie pădurile și când o mafie ordinară ucide natura României, președintele trebuie să urle și să pună capăt acestei orori. Tot ce-i strigător: corupția, tot, tot, tot. Îl privește! Deci nu poți să stai, să calculezi în culise și să dai senzația de absență sau de neimplicare.” - spune Liiceanu.

Tot el atrage atenția că, deși românii au râs de gafele fostului premier Viorica Dăncilă, a fost un haz diferit de cel care se făcea înainte de anii 90.

”Noi am râs. Ha ha, ce caraghios este personajul ăsta care face pe prim-ministrul. Și râdeam. Nu era hazul de necaz de dinainte de 90, când nu aveai altă formă de eșapare, de eliberare, decât râsul pe furiș. Acuma era râsul .. cel puțin, dacă ne-am făcut-o cu mâna noastră, că n-am fost la vot în 2016, haideți să ne amuzăm puțin și să credem, văzând o prostie atât de compactă, oricare se uita în oglinda prostiei acelor oameni care ajunseseră să-i conducă, își vedea superioritatea” - a mai spus scriitorul Gabriel Liiceanu.