Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Un demers important.” Maia Sandu felicită decizia Ucrainei în legătură cu limba română

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat joi decizia guvernului de la Kiev de a înlocui sintagma "limba moldovenească" prin "limba română".  

Maia Sandu a precizat  într-un mesaj pe reţeaua de socializare X (ex-Twitter) că recunoaşterea de către Ucraina a limbii române pentru comunitatea vorbitoare de limba română reprezintă "un demers important care întăreşte unitatea ţărilor noastre", potrivit portalului Agora.md şi TV8.md.

"Salut declaraţia comună a preşedintelui Zelenski şi a prim-ministrului Marcel Ciolacu, prin care se confirmă româna ca limbă oficială pentru comunitatea vorbitoare de limba română din Ucraina.

Un demers important care întăreşte unitatea ţărilor noastre", a scris Maia Sandu în mesajul său scris în limba engleză.

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski i-a răspuns la scurt timp, menţionând viitorul european al R. Moldova şi Ucrainei.

Citește și
Maia Sandu Prigojin
Maia Sandu anunță că Prigojin a vrut să o înlăture de la putere. Acțiunile pe care Wagner urma să le desfășoare în R. Moldova

"Mă bucur că cooperarea noastră trilaterală dintre Ucraina, Moldova şi România, se dezvoltă într-un ritm tot mai rapid. Ambele noastre naţiuni se află pe calea aderării la UE.

Ar trebui să ne construim viitorul european şi să consolidăm Europa împreună", i-a răspuns la postare preşedintele Ucrainei, tot în engleză.

La 18 octombrie, cu ocazia primei şedinţe comune a Guvernelor României şi Ucrainei desfăşurate la Kiev, premierul român Marcel Ciolacu a anunţat că la nivel internaţional există o singură limbă care reprezintă poporul român: limba română.

În cadrul întrevederilor oficiale avute la Kiev, prim-ministrul României a salutat demersurile Guvernului ucrainean pentru recunoaşterea inexistenţei aşa-numitei "limbi moldoveneşti", conform unui comunicat de presă al Guvernului României.

"Din acest moment, la nivel internaţional există o singură limbă care reprezintă poporul român: limba română! Mulţumesc pentru decizia istorică prin care Guvernul ucrainean a corectat o nedreptate.

Sunt ferm convins că împreună vom conlucra şi pentru a modifica legislaţia în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor.

Toate drepturile pe care le au ucrainenii în Romania vor fi regăsite şi în legislaţia din Ucraina, astfel încât toţi cetăţenii de origine română, care trăiesc în Ucraina, să aibă aceleaşi drepturi", a declarat prim-ministrul Ciolacu.

Măsura a fost adoptată în contextul obligaţiei îndeplinirii de către Ucraina a criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, unul dintre criterii referindu-se şi la drepturile minorităţilor naţionale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult