Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Fit for 55”. UE prezintă un set de propuneri destinate reducerii emisiilor de carbon până în 2030

Fit for 55, setul de 12 măsuri prin care Uniunea Europeană vrea să reducă emisiile de carbon cu 55% până în anul 2030.

Măsurile reprezintă mai exact sfârşitul automobilelor pe benzină, o taxă pe kerosen în transportul aerian şi reforma sistemului de comercializare a certificatelor de emisii, conform AFP.

Cele 12 propuneri au drept obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe continent cu 55% la orizontul anului 2030, comparativ cu anul 1990. Printre propunerile Bruxelles-ului, care vor face obiectul negocierilor între eurodeputaţi şi statele membre, ar urma să se numere în special oprirea comercializării automobilelor care funcţionează pe benzină începând din 2035.

De asemenea, potrivit unei propuneri legislative consultate de AFP, planul prevede şi o taxă inedită pe kerosen pentru zborurile în interiorul UE, ceea ce ar putea alarma companiile aeriene, care se tem de o posibilă distorsionare a concurenţei în raport cu restul lumii.

Însă pilonul principal al planului este cea mai mare extindere a sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care obligă poluatorii să cumpere certificate care să acopere emisiile lor de CO2, de la lansarea acestui sistem în 2005. Actualul sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) obligă centralele electrice, fabricile şi companiile aeriene cu zboruri în Europa să achiziţioneze certificate de acest fel tot mai costisitoare, creând astfel un stimulent financiar ca să polueze mai puţin.

Citește și
Mancare din aer
Mâncare produsă din aer și hidrogen. „Are gust de tăiței”

Potrivit surselor, oferta de certificate de poluare în sistemul ETS va suferi o diminuare. De asemenea, numărul de certificate care vor intra pe piaţa carbonului din UE în fiecare an va scădea şi el într-un ritm mai rapid.

"Este un pachet climatic istoric. Preţul emisiilor de CO2 va creşte la un nivel care va avea un impact major asupra modelelor economice ale industriilor", care vor avea interesul de a adopta tehnologii curate, apreciază preşedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Pascal Canfin.

Comisia Europeană vrea să interzică vânzarea de noi automobile pe benzină şi motorină  

Comisia Europeană a propus miercuri reducerea la zero a emisiilor de CO2 ale autovehiculelor noi din Uniunea Europeană începând din 2035, ceea ce ar însemna de facto interzicerea vânzării de noi automobile pe benzină şi motorină începând cu acea dată, informează AFP.

Pentru a accelera trecerea la vehiculele electrice, Executivul comunitar a propus o reducere cu 55% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2030, comparativ cu nivelul din 2021, şi o reducere de 100% începând din 2035. Tot pentru a stimula vânzarea de automobile electrice, Bruxelles-ul a propus o serie de măsuri legislative care ar cere statelor membre să instaleze staţii publice de încărcare de-a lungul drumurilor principale la o distanţă de maximum 60 de kilometri între ele, începând din 2025.

Aceste măsuri sunt destinate să contribuie la atingerea obiectivelor climatice ale UE, dar de ele vor beneficia şi cetăţenii prin reducerea cheltuielilor energetice şi îmbunătăţirea calităţii aerului, a informat Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult