Zelenski aduce un omagiu militarilor căzuţi în războiul rus, de Ziua Apărătorilor Ucrainei
”De Ziua Apărătorilor Ucrainei, preşedintele a onorat memoria militarilor care au murit pentru patrie”, se arată în acest comunicat, scrie news.ro.
Volodimir Zelenski a depus flori la ”Zidul Aminirii Apărătorilor Căzuţi ai Ucrainei”, în Piaţa Mîhalivska, la Kiev.
Militari au depus jerbe de flori la acest memorial.
la această ceremonie au participat o serie de oficiali de rang înalt, inclusiv premierul ucrainean Denîs Şmîhal, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, reprezentanţi ai Guvernului de la Kiev şi comandanţi militari ucraineni.
Participanţii la comemorare au păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor ucraineni.
Înaltul Repezentant UE pentru Politică Externă şi Securitate Josep Borrell a vizitat sâmbătă Odesa, într-un gest de solidaritate şi susţinere a Ucrainei, la marcarea unui an de când Rusia a revendicat anexarea a patru regiuni ucrainene.
Odesa ar trebui să ţină titlurile în presă din cauza frumuseţii şi bogăţiei istoriei sale, însă ţine titlurile de presă ”din cauza atacurilor barbare ale Rusiei”, a declarat el la Catedrala Schimbării la Faţă din oraşul portuar.
”Am fost martorul consecinţelor acestui război şi al preţului mare pe care-l plătesc Odesa şi Ucraina acestui război”, a denunţat el.
Uniunea Europeană (UE) va continua să susţină Ucraina în lupta redobândirii integrităţii teritoriale, obţinerii păcii şi dreptăţii, a subliniat el.
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţa la 30 septembrie 2022 anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.
Aceste regiuni însumează 100.000 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean - o cincime din suprafaţa Ucrainei.
Aceasta a fost cea mai mare anexare cu forţa în Europa din 1945 încoace.
Decizia Kremlinului, în urma unor ”referendumuri” denunţate drept false,, în contextul în care oamenii au votat la propriu şi la figurat cu pistolul la tâmplă, de a confisca aceste teritorii încalcă dreptul internaţional.