„Creştere exponenţială a arsenalului nuclear" anunțată de Kim-Jong-Un, pentru a face față „dușmanilor”
La finalul unei mari reuniuni la Phenian, Partidul Muncitorilor aflat la putere în Coreea de Nord, a mai anunţat că ţara va „dezvolta un nou sistem de rachete balistice intercontinentale (ICBM) a căror misiune principală va fi contraatacul nuclear rapid", potrivit agenției oficiale KCNA, preluate de AFP și Agerpres.
„Situaţia actuală necesită să ne dublăm eforturile pentru a întări forţa militară cu scopul de a garanta pe deplin suveranitatea, securitatea şi interesele fundamentale (ale Coreei de Nord) ca răspuns la manevrele militare îngrijorătoare ale Statelor Unite şi ale altor forţe ostile", a declarat Kim Jong Un într-un rezumat al reuniunii partidului, citat de agenţia de presă.
„Aceasta subliniază importanţa şi necesitatea producţiei în masă de arme nucleare tactice şi îndeamnă la o creştere exponenţială a arsenalul nuclear al ţării", a continuat el.
Într-o altă ştire, KNCA a redat afirmaţiile lui Kim Jong Un potrivit cărora Coreea de Sud se află acum „în întregime în raza de acţiune a loviturilor" nucleare nord-coreene.
Tensiunea a crescut exponențial în ultimele luni între Coreea de Nord şi vecinul său sudic, precum şi Statele Unite şi Japonia. Anul 2022 a fost marcat de un număr record de tiruri de rachete ale Phenianului, care a lansat în martie prima sa rachetă balistică intercontinentală din ultimii cinci ani. O altă rachetă intercontinentală a căzut în largul Japoniei, în noiembrie.
Alte trei rachete balistice cu rază scurtă de acţiune au fost trase de Coreea de Nord sâmbătă şi alta duminică în zori. KCNA a evocat „un exerciţiu de tir cu lansatoare de rachete multiple de mărime foarte mare".
La începutul lui noiembrie, o rachetă a căzut foarte aproape de apele teritoriale ale Sudului, ceea ce l-a determinat pe preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol să denunţe „o invazie teritorială de facto".
Iar pe 26 decembrie, cinci drone nord-coreene au intrat în spaţiul aerian al Sudului, zburând chiar peste nordul capitalei Seul. În pofida desfăşurării de avioane de luptă şi elicoptere, timp de cinci ore, armata Sudului nu a reuşit să doboare dronele în cursul acestei incursiuni, prima de acest fel în cinci ani.
Sursa: Stirile ProTV/Agerpres
Etichete: coreea de nord , amenintare nucleara , kim jong-un
Dată publicare: 01-01-2023 09:35