Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Volodimir Zelenski insistă că racheta căzută în Polonia provenea din Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reafirmat miercuri că racheta care a ucis două persoane într-un sat polonez în apropiere de frontiera cu Ucraina provenea din Rusia.  

„Nu am nicio îndoială că racheta nu ne aparţinea. Cred că era o rachetă a Rusiei, conform raportului militarilor”, a declarat la televiziune şeful statului ucrainean, în timp ce responsabili ai NATO au estimat că este vorba probabil despre o rachetă din sistemul ucrainean de apărare aeriană, scrie AFP, citată de Agerpres.

El a mai afirmat că nu a primit din partea occidentalilor nicio probă privind ipoteza unui proiectil ucrainean tras pentru a doborî rachete de croazieră ruseşti, lansate asupra teritoriului ucrainean în cadrul unui atac masiv.

„Avem dreptul de a primi probe de la partenerii noştri în spatele uşilor închise? Nu am primit nimic”, a spus Zelenski, subliniind că Kievul vrea să facă parte dintr-un grup de anchetă internaţional asupra acestui incident.

Acesta a suscitat temeri că NATO ar putea fi antrenat în conflict, în condiţiile în care Polonia este protejată de un angajament de apărare colectivă al Alianţei Nord-Atlantice.

Citește și
Avioane
Germania va ajuta Polonia cu patrule aeriene, după incidentul de marţi cu racheta

Rusia a negat că a tras o rachetă asupra unui sat polonez din apropiere de frontiera cu Ucraina. Varşovia a considerat şi ea că este „foarte probabil” să fie vorba de un proiectil anti-aerian ucrainean.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult