Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vladimir Putin nu va participa la funeraliile lui Mihail Gorbaciov. Care este motivul

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va participa, sâmbătă, la funeraliile ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, care a murit la vârsta de 91 de ani, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Ştim că ceremonia principală va fi pe 3 septembrie, precum şi funeraliile, însă agenda preşedintelui nu-i va permite să fie acolo", a declarat, într-o conferinţă de presă, Dmitri Peskov, care a precizat că Vladimir Putin s-a deplasat deja la spitalul moscovit unde a murit Mihail Gorbaciov pentru "a depune flori la sicriul lui".

Miercuri, Kremlinul l-a descris pe Mihail Gorbaciov drept un om de stat care a schimbat istoria lumii, dar i-a reproşat în acelaşi timp ''romantismul'' său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident.

Gorbaciov a murit, marţi noaptea, la vârsta de 91 de ani. Reformele sale au anunţat sfârşitul războiului rece, dar au şi grăbit destrămarea Uniunii Sovietice după mai puţin de şapte ani la putere. Respectat în Occident, moştenirea sa în propria patrie este mult mai complicată, mulţi ruşi acuzându-l de turbulenţele pe care le-au declanşat reformele sale şi considerând că scăderea ulterioară a nivelului de trai a fost un preţ prea mare de plătit pentru democraţie.

Dmitri Peskov a mai declarat, joi, că decizia Uniunii Europene (UE) de a anula regimul simplificat de vize pentru turiştii ruşi este "ridicolă" şi o veste proastă pentru cetăţenii ruşi.

Citește și
Ion Iliescu, Andreea Esca
Mihail Gorbaciov, interviu exclusiv pentru Știrile ProTV în 2010. Ce spunea despre Revoluția din '89 și Ion Iliescu

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a dat de asemenea de înţeles că Rusia ia în calcul posibile contramăsuri şi a subliniat că aceasta "va face situaţia mai dificilă şi pentru europeni".

Miniştrii de externe din Uniunea Europeană au decis miercuri să suspende acordul care relaxa regimul de vize cu Rusia, ceea ce va face ca procesul de obţinere a vizelor de către cetăţenii ruşi să fie mai anevoios şi mai lung, în contextul invaziei ruse din Ucraina.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult