Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vladimir Putin îi promite lui Mahmoud Abbas să continue livrarea de ajutor umanitar către Gaza

ladimir Putin i-a promis vineri preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, să continue livrarea de ajutor umanitar către Fâşia Gaza şi a lansat în acelaşi timp un nou apel la „încetarea rapidă a vărsării de sânge".

"Rusia va continua să furnizeze Fâşiei Gaza bunuri esenţiale, mai ales medicamente şi material medical", se arată într-un comunicat difuzat de Kremlin după o convorbire telefonică între cei doi lideri, au consemnat AFP şi Reuters.

Vladimir Putin a cerut totodată "reluarea procesului politic" în vederea unei soluţii cu două state.

Cei doi au stabilit de asemenea ca Mahmoud Abbas să efectueze o vizită în Rusia, la o dată ce urmează să fie stabilită.

Crearea unui stat palestinian pe graniţele din 1967 este "condiţia esenţială" pentru o soluţionare justă şi durabilă a conflictului israeliano-palestinian, a declarat preşedintele rus într-un mesaj adresat liderului ANP, cu prilejul Zilei internaţionale de solidaritate cu poporul palestinian, la 29 noiembrie.

Citește și
Razboi in Ucraina
Perspectivele războiului din Ucraina în 2024, aşa cum sunt văzute de Putin şi Zelenski

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult