Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vladimir Putin, dominat de Recep Erdogan la întâlnirea de la Teheran. Președintele rus, ironizat de jurnaliști din țara sa

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vladimir Putin pare să-și fi găsit nașul. Aflat la Teheran, președintele turc Recep Erdogan l-a lăsat să-l aștepte 45 de secunde, iar liderul rus a făcut fețe-fețe.

În general, atitudinea lui Erdogan a fost una de superioritate, așa cum era Putin obișnuit să le facă el altora.

Pe de altă parte, americanii au promis Ucrainei chiar să-i instruiască pe piloții ucraineni, pentru a ajuta Kievul să clădească o viitoare forță aeriană modernă. Problema este că pentru instrucție ar trebui retrași piloți care se află acum în luptă.

Lăsat să aştepte în faţa camerelor de luat vederi, Vladimir Putin bâțâie de pe un picior pe altul, incapabil să-şi reprime grimase. 45 de secunde lungi cât o zi, în care țarul rus l-a aşteptat pe sultanul turc, la întâlnirea avută, marți seară, la Teheran.

Să vadă şi el cum e, şi-o fi zis Erdogan, dornic probabil să-i dea o lecţie. Când preşedintele turc a catadicsit să apară, Putin a zâmbit uşurat, parcă salvat dintr-o situaţie fără ieşire.

Citește și
vladimir putin
Putin susţine că, în prezent, se formează o nouă ordine mondială, „una mai justă, orientată social”

Şi asta n-a fost tot, preşedintele turc a avut toată seara o atitudine de şef binevoitor, ţinându-l protector pe Putin de după umeri. Diferenţa de statură dintre ei l-a şi ajutat să-l domine pe Putin.

Categoric n-a fost o seară bună pentru Vladimir Putin. Chiar şi jurnaliştii ruşi acreditaţi la Kremlin au ironizat paranoia notorie a liderului rus, care îl face să stea la distanţă de orice interlocutor. A făcut-o şi la Teheran, atât la trilaterala cu preşedinţii turc şi iranian, cât şi la discuţia cu ayatollahul Kamenei. Jurnaliştii ruşi au editat o fotografie, introducând în cadru faimoasa masă lungă de la Kremlin.

„Aşa apar asemenea fotografii comice: Putin stă ca un școlar, pe un scaun undeva în distanță. S-a vrut Ivan cel Groaznic, dar este Vova-paranoicul”, a comentat un opozant rus.

Pe de altă parte, la o scurtă întâlnire cu jurnaliştii, Putin a acuzat din nou Kievul că nu respectă înţelegerile.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „La negocierile ţinute la Istanbul a fost cât pe-aci să fie încheiat un acord de armistițiu, urma doar să înceapă aplicarea lui. Dar se ştie că, după ce trupele ruse s-au retras din centrul Ucrainei și de lângă Kiev, pentru a crea condițiile necesare, autoritățile ucrainene au refuzat să aplice înțelegerea care aproape fusese convenită.”

Cel puțin șase persoane au fost rănite, între care și un copil de doar câteva luni, după ce rachete de croazieră Kalibr lansate din Marea Neagră au lovit marginea Odesei.

La rândul ei, armata ucraineană menține amenințarea unei contra-ofensive în regiunea Herson.

Ucrainenii au bombardat și un pod peste Nipru din regiunea Herson, vital pentru aprovizionarea ori retragerea trupelor ruse. Civilii prinşi în mijlocul luptelor îşi fac curaj să fugă.

„Am mers pe jos, apoi am trecut râul cu o barcă gonflabilă. Apoi am mers din nou pe jos, pe urmă cu o mașină, un autobuz, până aici.” spune un locuitor al zonei.

CITEȘTE ȘI: Tentativă de phishing în numele ANAF. Infractorii cibernetici te păcălesc că ai impozite de plată

Kievul cere mai multe arme puternice

Kievul nu-şi ascunde intenţia de a recupera teritoriile pierdute, inclusiv Crimeea.

Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării: „Rusia trebuie să returneze toate teritoriile pe care le-au confiscat, inclusiv Crimeea. Avem nevoie rapid de arme și în cantități suficiente. ”

Reporter: De câte (arme) mai aveți nevoie? De câte sisteme HIMARS sau alte sisteme de artilerie cu rază lungă de acțiune mai aveți nevoie? Ministrul ucrainean al Apărării: „Pentru a învinge inamicul, avem nevoie de cel puțin 56 de sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune, având în vedere că linia frontului nostru este de aproape 2.500 de kilometri. Asta înseamnă cât distanța dintre Barcelona și Varșovia.”

Washingtonul chiar confirmă că va trimite Ucrainei mai multe lansatoare de rachete Himars. Şi nu uită nici de promisiunile de la summitul NATO.

John Kirby, coordonator Consiliul Securității Naționale SUA: „Decizia președintelui de a trimite încă două distrugătoare (în Mediterana, baza din Spania), pe lângă cele 4 care sunt deja acolo, nu face decât să confirme că situația de securitate din Europa s-a schimbat dramatic și trebuie să acționăm în consecință. E doar una dintre măsurile anunțate de președinte la summiturile NATO și G7, menite să ne consolideze poziția pe flancul estic al NATO.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult