Vladimir Putin declară un „armistiţiu de Paşte” în războiul din Ucraina. Reacția lui Volodimir Zelenski

×
Publicitate

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o încetare temporară a focului în Ucraina, cu ocazia Paştelui, de sâmbătă, ora 18:00 (Moscova), până luni, 21 aprilie, ora 00:00, relatează Reuters, EFE şi AFP.  

„Ghidată de considerente umanitare, partea rusă declară un armistițiu de Paște astăzi, de la ora 18:00 (15.00 GMT), până la miezul nopții între duminică și luni (duminică, ora 21:00 GMT). Dau ordin ca toate acțiunile militare să înceteze în această perioadă”, a declarat Putin la Kremlin, într-o întâlnire cu șeful de Stat Major, generalul Valerii Gherasimov, conform imaginilor transmise de televiziunea rusă.

„Presupunem că Ucraina ne va urma exemplul. În același timp, trupele noastre ar trebui să fie pregătite să respingă orice posibilă încălcare a armistițiului și provocare din partea inamicului, orice acțiuni agresive”, a adăugat Putin.

La scurt timp după acest anunț, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că unități antiaeriene ucrainene respingeau sâmbătă un atac cu drone și că aceasta arată adevărata atitudine a Moscovei față de sărbătoarea de Paște și de viețile oamenilor, a transmis Reuters.

Tot sâmbătă, Putin i-a spus lui Gherasimov că Rusia salută eforturile depuse de SUA, China și țările BRICS pentru găsirea unei rezolvări pașnice a conflictului.

Citește și
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine

Reacția președintelui Zelenski

„În ceea ce priveşte următoarea încercare a lui Putin de a se juca cu viaţa oamenilor, o alertă aeriană este în vigoare acum în Ucraina. La ora 17:15, drone ruseşti de atac au fost reperate pe cerul nostru. Apărarea aeriană şi aviaţia ucraineană au început deja să lucreze pentru a ne apăra”, a anunţat şi preşedintele Volodimir Zelenski pe Telegram.

„Shahedurile (dronele - n.r.) de pe cerul nostru sunt adevărata atitudine a lui Putin faţă de Paşte şi faţă de viaţa oamenilor”, a adăugat Zelenski în primul său comentariu după anunţarea armistiţiului de Paşte de către Kremlin.

Ordin de încetare a focului și schimb de prizonieri

Ministerul rus al Apărării a declarat că a dat instrucțiuni de încetare a focului către toți comandanții din zona ”operațiunii militare speciale”.

Separat, ministerul a informat că Rusia și Ucraina au întreprins un schimb de prizonieri de război, câte 246 de fiecare parte. Schimbul a avut loc sâmbătă și a fost mediat de Emiratele Arabe Unite. De asemenea, „ca un gest de bunăvoință, 31 de prizonieri de război ucraineni răniți au fost transferați în schimbul a 15 militari ruși care aveau nevoie de îngrijire medicală urgentă”, a menționat ministerul rus.

Prizonierii de război ruși se află acum în Belarus, unde li se oferă îngrijire medicală și psihologică, și urmează să fie transferați în Rusia, a adăugat ministerul, citat de Reuters.

La rândul său, Volodimir Zelenski a anunțat că 277 de militari ucraineni au revenit din captivitate în urma celui recent schimb de prizonieri cu Rusia.

El a mulțumit Emiratelor pentru medierea acestui schimb și a precizat că 4.552 de ucraineni – militari și civili – au fost returnați de la începutul invaziei ruse în 2022.

Precedente ale unui armistițiu de Paște

Nu este prima dată când se propune un „armistiţiu de Paşte”, notează Sky News. În 2022, la doar câteva luni după ce Rusia şi-a lansat invazia la scară largă în Ucraina, a fost propus un armistiţiu între 21 şi 25 aprilie.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a fost cel care a propus armistiţiul temporar pentru „deschiderea unor coridoare umanitare” şi crearea condiţiilor „pentru ieşirea în siguranţă a tuturor civililor care doresc să părăsească zonele de confruntare”.

Cu toate acestea, acordul nu s-a materializat niciodată. În timp ce Ucraina a declarat că este de acord cu propunerea, Rusia a refuzat armistiţiul „pentru a nu le da o şansă naţionaliştilor de la Kiev”.

Adjunctul reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a calificat propunerea drept „nesinceră” şi a afirmat că aceasta le va „oferi soldaţilor ucraineni mai mult timp pentru a se regrupa şi a primi arme”.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine

Președintele Donald Trump a declarat marți că SUA vor elabora un plan pentru a obține proprietatea asupra Groenlandei care „va mulțumi foarte mult NATO”, relatează Reuters și CNN.



ONU avertizează: Lumea a intrat în „faliment hidric global”, după decenii de supraexploatare a apei
ONU avertizează: Lumea a intrat în „faliment hidric global”, după decenii de supraexploatare a apei

Lumea intră într-o eră de ”faliment hidric global”, râurile, lacurile şi acviferele epuizându-se mai repede decât natura le poate reumple, a anunţat, marţi, un institut de cercetare al Naţiunilor Unite, potrivit AFP.

Avionul cu care Donald Trump zbura la Davos are probleme tehnice. Air Force One s-a întors la Washington
Avionul cu care Donald Trump zbura la Davos are probleme tehnice. Air Force One s-a întors la Washington

Avionul Air Force One cu care președintele Donald Trump se deplasa miercuri la Davos s-a întors din drum la baza sa din Washington, din cauza unei probleme tehnice, a anunțat Casa Albă. 

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine

Președintele Donald Trump a declarat marți că SUA vor elabora un plan pentru a obține proprietatea asupra Groenlandei care „va mulțumi foarte mult NATO”, relatează Reuters și CNN.



Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.