Temeri privind o intervenție a armatei Chinei în Hong Kong. Imaginile surprinse de martori
Galerie foto
Autoritățile chineze susțin că sunt mișcări obișnuite de trupe, însă au apărut temeri că ar putea urma o intervenție în forță împotriva manifestanților din Hong Kong.
În urma relatărilor martorilor despre acțiunile din primele ore ale zilei de joi, agenția de stat Xinhua a anunțat că armata efectuează o rotație de trupe și că este vorba doar de o rutină, potrivit The Guardian.
În cele două rotații anterioare, în 2017 și 2018, relatările presei de stat chineze au notat că numărul de trupe și echipamente nu s-a schimbat. Anul acesta însă, raportul nu include aceste detalii. Se estimează că există între 8.000 și 10.000 de soldați în garnizoană, de o parte și de alta a graniței. Acește mișcări au loc înainte demonstrației masive împotriva guvernului programată pentru sâmbătă. Organizatorul a primit joi o înștiințare potrivit căreia poliția a interzis evenimentul.
La câteva ore după anunț, Jimmy Sham, coordonatorul protestului, a declarat că el împreună cu un prieten au fost atacați într-un restaurant de doi bărbați mascați. Sham nu a pățit nimic, însă cel care era cu el a fost rănit. Un alt coordonator al grupului a adăugat că atacul ar fi avut scopul de a-i speria pe protestatari. „Presupun că cine a atacat sau a angajat oameni să-l atace pe Jimmy vrea să sperie oamenii", a spus ea. ”Dar nu cred că va funcționa. Oamenii din Hong Kong cunosc importanța unității. Cu cât vor fi mai mulți oameni, cu atât va fi mai sigur pentru toată lumea”, a mai spus aceasta.
Demonostrațiile organizate în această vară au atras sute de mii de locuitori din Hong Kong, inclusiv familii și vârstnici, în unele dintre cele mai mari manifestații văzute de la revenirea la guvernarea chineză, în 1997. Acest atac nu este singurul. Tot mai multe au avut loc în ultima vreme împotriva protestatarilor, jurnaliștilor sau celor care militează pentru democrație. Săptămâna trecută trei persoane au fost înjunghiate în Hong Kong. De asemenea, mai mulți protestatari au fost atacați.
În ceea ce privește îngrijorarea cu privire la o posibilă criză în Hong Kong, Asociația Furnizorilor de Servicii de Internet din Hong Kong a declarat miercuri că guvernul local ar putea emite un ordin executiv pentru a bloca, selectiv, site-uri web sau aplicații.
Protestele din Hong Kong au început în 9 iunie după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală. Ulterior, actul normativ a fost suspendat.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: The Guardian
Etichete: China , hong kong , graniță , vehicule militare
Dată publicare: 29-08-2019 16:06