Uraganul Dorian i-a luat totul, inclusiv soția. Mărturia sfâșietoare a unui pescar
Apa a urcat rapid și, curând, le-a ajuns până la gât, a început să povestească Howard, pentru CNN.
„Eram bine, dar apoi nivelul apei a tot crescut și aparatele din casă au început să umble prin casă, precum mașina de spălat”, a povestit bărbatul, care-și câștigă existența pescuind crabi.
Soția sa, Lynn, stătea pe mobila din bucătărie, singurul loc în care „puteai atinge tavanul cu capul”, a continuat el. Doar capetele lor mai erau deasupra apei.
După ore întregi în care au așteptat să fie salvați din casa inundată, Lynn a cedat hipotermiei și a alunecat în apă.
„Eu am ținut-o, dar ea s-a înecat”, a spus Howard Armstrong, izbucnind în plâns.
Șapte oameni au murit în cele două zile în care uraganul Dorian a devastat insulele Bahamas. Iar autoritățile se tem că numărul victimelor va continua să crescă.
„A dispărut atât de rapid”, a spus Howard, în timp ce aștepta ca trupul soției sale să fie recuperat.
El a povestit că apoi și-a făcut curaj să înoate afară din casă, până la barca lui, care se afla în apropiere: „Am văzut că barca mea încă era acolo, așa că am înotat”.
Bărbatul a mai afirmat că locuiește în Freeport de 58 de ani și a „luptat cu multe uragane”, dar nu a văzut niciodată inundații de asemenea proporții: „Tot ce am a dispărut. Fiecare lucru”.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!