Uniunea Europeană a dat undă verde continuării ajutorului pentru dezvoltare acordat palestinienilor
Decizia a fost luată după ce o reexaminare, dispusă în urma atacului Hamas de la 7 octombrie, a arătat că mişcarea islamistă nu a beneficiat de pe urma acestor fonduri, transmite AFP.
UE este cel mai important susţinător financiar al palestinienilor, cu un buget de circa 1,2 miliarde de euro pentru perioada 2021-2024.
Reexaminarea „nu a identificat niciun element' care să arate că de fonduri UE „ar fi beneficiat direct sau indirect organizaţia teroristă Hamas” a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, într-un briefing de presă la Bruxelles.
„Sistemul de control în vigoare a funcţionat şi, în consecinţă, plata în favoarea beneficiarilor palestinieni şi a UNRWA (agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni) va continua', a adăugat el.
Totuşi, potrivit Comisiei, pe viitor ar putea fi instituite controale mai stricte, mai ales cu privire la eventuale cazuri de antisemitism.
Chestiunea ajutorului UE pentru dezvoltare acordat palestinienilor a evidenţiat diviziuni profunde în rândul Celor 27.
Anunţul comisarului pentru vecinătate şi extindere, ungurul Oliver Varhelyi, de suspendare a tuturor plăţilor în cadrul acestui ajutor de dezvoltare a provocat proteste, Comisia revenind ulterior şi subliniind că este vorba doar despre o reexaminare a programelor existente.
Sursa: Agerpres
Etichete: uniunea europeana , israel , ajutoare , conflict , Palestina
Dată publicare: 21-11-2023 19:45