Un jurnalist critic la adresa lui Putin, rănit grav într-un atac la Moscova
Iegor Jukov, 22 de ani, a fost dus la spital, cu tăieturi în zona feţei şi cu posibile leziuni cerebrale.
Jukov, un cunoscut blogger din Rusia, a lucrat pentru Eho Moskvî după ce statul i-a interzis să aibă propriul său canal video online.
Emisiunile sale au atras un număr mare de urmăritori. El l-a intervievat pe disidentul rus Aleksei Navalnîi, care se află în prezent internat într-un spital din Berlin după ce ar fi fost otrăvit într-o cafenea dintr-un aeroport.
Echipa lui Jukov a publicat imagini cu rănile sale pe reţelele de socializare.
Ei afirmă că bărbatul a fost lovit în zona capului după ce se afla culcat la pământ.
A spus că vrea să fie președintele Rusiei
Potrivit redactorului şef al Eho Moskvî, Aleksei Venediktov, Jukov a depus o plângere la poliţie.
Doi bărbaţi necunoscuţi l-ar fi atacat duminică în faţa apartamentului său.
Jukov este un critic al lui Vladimir Putin şi a afirmat în trecut că ar vrea să fie el însuşi preşedinte al Rusiei.
El a devenit cunoscut prin implicarea sa în protestele opoziţiei ruse.
Jukov a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare şi i s-a interzis să aibă propriul site timp de doi ani de către o instanţă din Moscova în decembrie anul trecut. El a intrat în echipa Eho Moskvî după aceea.
Sursa: Agerpres
Etichete: atac , vladimir putin , moscova , jurnalisti , rusi , ranit , critic
Dată publicare: 31-08-2020 12:30