Un elicopter s-a prăbușit într-un complex ONU. Sunt 3 morți și 10 răniți
Elicopterul, potrivit comunicatului, transporta 23 de pasageri în momentul prăbuşirii care a avut loc sâmbătă în interiorul complexului Forţei interimare de securitate a Naţiunilor Unite pentru Abyei (FISNUA), „ucigând trei dintre membrii echipajului său", informează AFP și DPA, citate de Agerpres.
„Zece pasageri au fost răniţi, dintre care trei sunt în stare critică", a subliniat aceeaşi sursă fără a dezvălui naţionalitatea victimelor.
Elicopterul, un MI-8, transporta trupe etiopiene de la Kadugli în Sudan spre Abye, o regiune bogată în petrol şi contestată de la independenţa Sudanului de Sud în 2011.
„Investigăm acest incident", a declarat comandantul Forţei FISNUA, generalul Gebre Adhana Woldezgu.
Etiopia este singura ţară care contribuie la FISNUA, ce numără aproximativ 4.500 de soldaţi.
Consiliul de Securitate al ONU a avertizat că situaţia din Abiye şi de-a lungul frontierei dintre Sudan şi Sudanul de Sud „continuă să reprezinte o ameninţare gravă la adresa păcii internaţionale", cerând ambelor ţări să facă progrese concrete în demarcarea şi supravegherea frontierei
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!