Un copil i-a trimis o scrisoare CEO-ului Qantas, iar în scurt timp a primit răspuns

Qantas

Alex Jacquot este un băiat, în vârstă de zece ani, din Australia, care își dorește să aibă propria lui companie aeriană, potrivit BBC.

Astfel, băiatul a decis să-i scrie directorului executiv al Qantas pentru a-l întreba despre înființarea unei companii aeriene.

Acum, directorul Alan Joyce s-a oferit să se întâlnească cu antreprenorul în devenire.

Copilul l-a asigurat pe șeful Qantas că a început deja să lucreze la câteva aspecte, cum ar fi „ce tipuri de avioane voi avea nevoie, numărul de zboruri și servicii de catering”.

„Pentru că sunt în vacanță, am mai mult timp să lucrez, dar nu știu de unde să încep. Aveți idei despre ce pot face? Văzând că sunteți CEO al Qantas, m-am gândit să vă întreb”, a scris Alex, în scrisoarea sa.

Citește și
jason momoa
Avionul în care se afla actorul Jason Momoa a efectuat o aterizare de urgență în SUA

În răspuns, Joyce i-a mulțumit lui Alex pentru scrisoare și a spus că, de regulă, nu a dat sfaturi concurenților, dar ar face o excepție „pentru că și eu eram odată un băiat mic care era atât de curios despre zbor și despre toate posibilitățile sale”.

Alex a spus la un post de radio că după ce a primit răspunsul la scrisoare, era atât de entiziasmat încât „am alergat în jurul casei timp de zece minute, nu-mi vine să cred".

Mama lui a declarat că încă au fost stabilite datele întâlnirii.

Our competitors don't normally ask us for advice, but when an airline leader reached out, we couldn't ignore it.
Naturally, there was only one way to respond: CEO to CEO. pic.twitter.com/JTFpzn5a6Y

— Qantas (@Qantas) March 11, 2019

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Citește și...
A scăpat cu viață din tragedia din Etiopia pentru că a întârziat 2 minute la îmbarcare
A scăpat cu viață din tragedia din Etiopia pentru că a întârziat 2 minute la îmbarcare

Cel puțin 2 oameni consideră că au primit a doua șansă la viață după ce au ratat zborul operat de Ethiopian Airlines, care s-a transformat într-o tragedie.

Avionul în care se afla actorul Jason Momoa a efectuat o aterizare de urgență în SUA
Avionul în care se afla actorul Jason Momoa a efectuat o aterizare de urgență în SUA

Avionul privat în care se afla vedeta ''Aquaman'', Jason Momoa, a efectuat o aterizare de urgenţă pe un aeroport din Statele Unite de teama izbucnirii unui incendiu la motor, informează joi Press Association.

România va mai cumpăra 36 de avioane F-16. Ar putea fi modernizate în ţara noastră
România va mai cumpăra 36 de avioane F-16. Ar putea fi modernizate în ţara noastră

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a anunţat, miercuri seară, că au fost demarate procedurile pentru achiziţionarea a 36 de avioane de luptă F16.

Un avion a căzut lângă un bloc din Florida. Pilotul a murit
Un avion a căzut lângă un bloc din Florida. Pilotul a murit

Un avion de mici dimensiuni a căzut lângă un bloc de locuințe din Florida.

Recomandări
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”

PNL și premierul Ilie Bolojan ies mai puternici din aceste alegeri, în vreme ce marele pierzător ar fi PSD, al cărui candidat s-a clasat pe locul 3.

„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026
„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026

Salariile bugetarilor ar putea fi înghețate anul viitor, spun surse guvernamentale. Asta ar însemna ca lefurile a peste un milion de angajați de la stat să rămână pe loc din pricina crizei bugetare.

Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron
Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron

Preşedintele Nicuşor Dan, aflat în vizită oficială în Franţa, are, luni, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi le-a transmis că doreşte un dialog cât mai intens cu ei, pe teme economice, sociale din care toată lumea să aibă de câştigat.