Un bebeluş a murit în timpul unei furtuni în Belgia, după ce a fost lovit de o creangă doborâtă de vânt

62465870

Un bebeluş de două luni a fost găsit decedat, luni într-un parc din Regiunea Capitalei Bruxelles, în timpul unei furtuni violente, probabil victima unei crengi doborâte, au anunţat miercuri autorităţile locale, potrivit AFP.

„Bebeluşul era plimbat într-un cărucior de mama lui când o creangă s-a prăbuşit pe cărucior”, a declarat Boris Dillies, primarul comunei belgiene Uccle, locul unde s-a produs tragedia, în jurul orei locale 16:00 (14:00 GMT).

Conform informaţiilor culese de postul de televiziune RTL Belgique, bebeluşul ar fi pierdut sânge în urma incidentului petrecut în parcul Wolvendael şi ar fi decedat rapid din cauza rănilor suferite, înainte ca salvatorii să sosească la faţa locului.

Furtuni însoţite de ploi puternice şi de rafale de vânt care au depăşit pe alocuri 100 de kilometri la oră au traversat luni centrul Belgiei. Intemperiile s-au abătut asupra capitalei începând cu orele 16:00, după care s-au deplasat spre nord.

Institutul meteorologic regal (IRM) a emis alertă ”portocalie” de furtuni - al treilea nivel de alertă din patru -, avertizând că există riscul unor pagube şi recomandând prudenţă în majoritatea celor 10 provincii ale Belgiei.

Citește și
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Însă alerta viza intervalul 17:00-20:00. Parcurile din Regiunea Capitalei Bruxelles au interzis accesul abia începând cu ora 17:00, o decizie comună a autorităţilor regionale şi a fiecărui primar din localităţile vizate, potrivit lui Boris Dillies.

„Alertele meteo indicau că nu se va întâmpla nimic înainte de 17:00. Ne putem imagina că dacă parcul ar fi fost închis cu o oră mai devreme, tragedia nu s-ar fi întâmplat”, a adăugat primarul din Uccle.

Arbori doborâţi, acoperişuri smulse, străzi transformate în râuri: furtunile au făcut numeroase pagube şi au dus la sute de intervenţii ale echipelor de salvare pe teritoriul ţării. În Regiunea Capitalei Bruxelles, comuna Uccle, situată la marginea marilor zone împădurite de la sud de capitală, se numără printre sectoarele cele mai afectate. 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Autorităţile din Iran au neutralizat circa 40.000 de terminale de internet ale Starlink, compania deţinută de miliardarul american Elon Musk. 

Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro
Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro

Cuba va intra în „stare de război” în încercarea de a face față amenințărilor lui Donald Trump de la intervenția SUA în Venezuela.

Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare”  pe insulă
Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare” pe insulă

Prim-ministrul Groenlandei a declarat că populația insulei trebuie să înceapă să se pregătească pentru o posibilă invazie militară, chiar dacă acest scenariu rămâne improbabil, întrucât președintele Donald Trump își continuă amenințările.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.