Un băiețel s-a născut cu o „carapace” pe spate. Părinții îl alintă spunând că este o „mică țestoasă” | FOTO
Galerie foto
James McCallum s-a născut cu o carapace de broască țestoasă, care îi acoperă o mare parte din spate, ceea ce i-a lăsat nedumeriți atât pe părinții săi, cât și pe medici, scrie Mirror.
Mama lui, Kaitlyn, susține că ecografiile nu au arătat nimic suspect înainte de nașterea micuțului. Însă, pe măsură ce copilul creștea, proaspăta mămică devenea tot mai îngrijorată de cum arăta spatele copilului ei.
Kaitlyn, în vârstă de 35 de ani, și soțul ei, Tim, în vârstă de 41 de ani, au așteptat luni de zile pentru un diagnostic, în timp ce formațiunea creștea. După două luni de consultații, micuțul James, acum în vârstă de 19 luni, a fost diagnosticat cu nevus melanocitar congenital uriaș - malformații benigne, asemănătoare unor tumori, care rezultă din dezvoltarea defectuoasă a celulelor pigmentare.
James a suferit două runde de intervenții chirurgicale în februarie 2022 și mai 2022 pentru a îndepărta cea mai mare parte a nevului - ceea ce i-a permis, în sfârșit, să stea întins pe spate. Apoi a fost supus unei expansiuni tisulare pentru a înlocui nevul cu piele sănătoasă din pielea rămasă pe spate.
Procedura a fost un succes, iar Kaitlyn și Tim speră că James va trebui să fie supus unei ultime runde pentru a îndepărta nevul în întregime.
Kaitlyn spune că James are acum mai multă mobilitate și „cu siguranță” pare să se simtă mai confortabil acum.
„Înainte de a fi îndepărtată, crescuse rapid și devenise ca o carapace de broască țestoasă pe spatele lui. A ajuns în punctul în care a trebuit să îl culcăm pe o parte, deoarece nu putea să își pună capul pe pernă, deoarece formațiunea era foarte voluminoasă. Când s-a născut, mama mea și Tim au observat amândoi ceva pe spatele lui. Arăta ca un fel de semn din naștere, dar se închega pe alocuri. A fost îngrijorător, deoarece părea că ceva nu era în regulă. Doctorii nu știau cu adevărat ce era. La început, acoperea 75% din spate și începuse să devină mai gras și mai umflat, părea că se dezvoltă. Când a împlinit două luni, un dermatolog pediatru a reușit să ne spună ce era și apoi a început procesul de îndepărtare. Este mult mai fericit și se simte mult mai confortabil, și vom fi fericiți că totul va dispărea până la vară”, a spus mama copilului.
Înainte de a fi supus primei operații de îndepărtare în februarie 2022, James a trebuit să facă un RMN pentru a evalua dacă masa creștea și în interior.
În urma operației reușite, Kaitlyn și Tim au explorat ideea extinderii țesutului, după ce s-au temut că nevul ar putea crește din nou.
S-au alăturat unui grup de Facebook dedicat sprijinirii persoanelor care suferă de această afecțiune la nivel global și, în cele din urmă, au fost trimiși la un specialist.