Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un avion militar al SUA, care aparținea trupelor NATO, s-a prăbușit în Norvegia. Patru persoane au murit

O aeronavă militară a Statelor Unite cu patru oameni la bord s-a prăbușit în nordul Norvegiei, au anunțat vineri poliția locală și Centrele Comune de Coordonare a Salvarii (JRCC) din țară.  

UPDATE. Cele patru persoane aflate la bordul avionului au murit. 

"Din câte cunoaşte poliţia, toţi cei patru sunt de naţionalitate americană", au indicat forţele de ordine norvegiene.

Potrivit Reuters, aeronava MV-22B Osprey aparținând Corpului Marin al SUA participa la un exercițiu militar NATO, numit ”Cold Response”, după care a fost dată dispărută la 18.26 CET (17.26 GMT), a anunțat JRCC.

Un elicopter de salvare și un avion militar norvegian Orion care cercetau zona au observat epava din aer la ora 20.17 GMT, după ce au primit un semnal de urgență.

"Am descoperit o aeronavă care s-a prăbușit. Nu am văzut niciun semn de viață", a declarat pentru Reuters șeful poliției din Nordland, Bent Eilertsen.

Citește și
ucraina
Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO: „Ce este mai rău, abia va urma”

„Ni s-a spus că este un avion american cu patru americani la bord”, a spus el.

Din cauza vremii nefavorabile, aeronava de salvare nu a putut ateriza. În schimb, poliția și serviciile de salvare încercau să ajungă la fața locului pe uscat, dar nu este clar cât de mult ar putea dura acest lucru.

„Este întuneric, condițiile meteo sunt proaste și există riscul de avalanșă”, a spus Eilertsen.

Avionul se afla într-un exercițiu de antrenament și trebuia să aterizeze în jurul orei 18.00 CET (17.00 GMT). Vremea a fost rea în zonă, iar condițiile meteo erau dificile.

Potrivit Agerpres, care citează AFP, exerciţiul ”Cold Response” 2022 îşi propune să testeze capacitatea Norvegiei de a primi întăriri externe în cazul unei agresiuni din partea unei ţări terţe, în conformitate cu articolul 5 din Carta NATO care îi obligă pe membrii săi să vină în ajutorul unuia dintre ei.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult