Trustul BBC, somat să ancheteze acuzaţiile cu caracter sexual împotriva unui prezentator
Tabloidul The Sun a publicat vineri seara mărturia acestei mame, care acuză un prezentator vedetă al BBC, fără a-l numi, că i-a oferit, în schimbul fotografiilor pornografice, câteva zeci de mii de lire sterline copilului său în vârstă de 17 ani, conform Agerpres.
Conform ziarului, familia a contactat BBC pe 19 mai pentru a-i informa despre situaţie, dar prezentatorul a mai rămas pe post câteva săptămâni.
Acuzaţiile, care ţin prima pagină a presei britanice, "trebuie investigate urgent şi cu grijă", a transmis duminică Ministerul Culturii într-un comunicat. Ministrul Lucy Frazer s-a întâlnit cu directorul general al BBC, Tim Davie.
"M-a asigurat că BBC investighează prompt şi cu grijă", a scris ea pe Twitter.
"Având în vedere natura acuzaţiilor, este important să acordăm BBC timp pentru a efectua această investigaţie, pentru a stabili faptele şi pentru a lua măsurile adecvate", a adăugat ea.
BBC a transmis vineri că "tratează toate acuzaţiile foarte serios" şi că are "o procedură în vigoare pentru a le trata proactiv".
Dar nu a confirmat că prezentatorul în cauză, care nu mai apare pe ecran, a fost suspendat oficial.
Iar grupul public de radiodifuziune, al cărui preşedinte a demisionat în aprilie într-un caz de conflict de interese şi a cărui imparţialitate este pusă la îndoială în mod regulat, face obiectul unor critici virulente cu privire la modul în care a gestionat cazul.
Fostul ministru de interne şi deputat conservator Priti Patel a numit răspunsul BBC "ridicol", într-o postare pe Twitter.
"BBC, dar şi celelalte canale, trebuie să se adune, pentru că se pare că trec dintr-un scandal în altul", a reacţionat duminică deputatul laburist de opoziţie Rachel Reeves la Sky News.
În luna mai a anului trecut, Philip Schofield, prezentator vedetă al canalului privat ITV, a demisionat după ce a recunoscut că a avut o relaţie intimă cu un tânăr coleg pe care l-a ajutat să se angajeze.
Conducerea postului a fost chestionată pentru modul în care a gestionat afacerea, chiar şi în cadrul Parlamentului.